Deşi vulcănenii au fost amăgiţi cu lucrări ca lumea, / Tot de mântuială sunt făcute

După ce, cu mult tam-tam, în ultima şedinţă de consiliu local vulcănean s-a vorbit despre începerea reparaţiei la străzile Teodora Lucaciu şi Crividia, iată că acum ne putem da seama că momentul a fost doar o păcăleală, menită să justifice oarecum noua amânare de începere a lucrărilor. 

În timp ce
constructorii plătiţi de Consiliul Judeţean Hunedoara, ca să pună la punct DJ 66 de la Dealu Babii în jos, şi-au reluat lucrul şi vin în viteză înspre Crividia, până unde le revine să facă treabă, nu e niciun semn că primăria vulcăneană s-ar apuca să facă la fel de la Jitea în jos. Cică se lucrează la proiect, spune pe Facebook cineva din primărie – uitând sau poate neştiind, pe vremea aceea nici nu mai ţin minte dacă era consilier local – că mai marele lui de acum nu pierdea nicio ocazie de a-i vrăji pe băbeni cu începerea asfaltării drumului de la cârciuma lui Iliuţă în jos. Pentru că aşa a fost iniţial, prin decizia lui Mircea Moloţ, CJH trebuia să coboare de la hotarul cu Merişorul exact până la bradul din faţa localului său. De abia după aceea la instituţia judeţeană s-a hotărât să se mai vină suplimentar cu lucrări până la fosta staţie de autobuz din Crividia.

De ce ziceam
că e păcăleală şi că va mai dura până când străzile Teodora Lucaciu şi Crividia vor avea asfalt ca-n palmă? Nu-i greu să-ţi dai seama! Pe străzile amintite au început decaparea gropilor şi umplerea lor cu asfalt. Procedeul clasic de cârpire, aşadar. Lucrarea merge destul de greu, din moment ce cu decaparea s-a ajuns numai până la pod, iar asfalt s-a pus, deocamdată, numai în gropile de pe Teodora Lucaciu. Aşadar, nu e greu să-ţi dai seama că mai e de aşteptat după stratul de asfalt continuu. Cât timp? Să sperăm că cel mult un an. Dar e bine, totuşi, că se mai cârpesc gropile, cu condiţia ca lucrarea asta, care tot de mântuia este, să se facă măcar până la capătul Crividiei.

Şi, că tot suntem aici,
ar fi super ca ochiului ager al domnului vice să nu-i scape nici fotografiile cu marginea de pod prăvălită. Bucata de balustradă, aflată pe dreapta, la capătul sudic al podului, s-a dus de-a dura în urmă cu câteva zile bune. Cine mi-a spus despre ea a tot urmărit să vadă dacă cineva din administraţia publică locală se va sinchisi şi va veni, ca să vadă care-i treaba. Dar nimic. Precis problema ar fi fost luată rapid în mână dacă ditamai bucata de beton ar fi ajuns peste conducta de apă potabilă sau, mai rău, peste cea de gaz metan.