De Dragobete, reînoiți-vă jurămintele la castel!

De Dragobete, reînoiți-vă jurămintele la castel!

Timp de citire: un minut

Jurământul de dragoste este cel mai responsabil mod de a vă exprima iubirea. Mulți o fac o singură dată, la cununie, dar dacă vreți să vă surprindeți partenerul îi puteți jura din nou iubirea, într-un cadru de poveste, la Castelul Corvinilor. Trebuie doar să vă înscrieți, iar sâmbătă, de Dragobete, să mergeți la Hunedoara.

Ca în fiecare an, pe 24 februarie, administrația  Castelului Corvinilor din Hunedoara vă învită pentru a sărbători împreună Dragobetele. În atmosfera medievală a monumentului, la care va contribui și Asociația Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, îndrăgostiții se vor putea căsători pentru o zi în Capela Castelului, sau își vor putea reînoi jurămintele.

„Și în această sâmbătă, ca de fiecare dată în ultimii ani, în Capela de la Castelul Corvinilor sărbătorim românește dragostea. Așadar, toți cei care își doresc să-și reînoiască jurămintele, o pot face la castel. Unde, împreună cu Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, vom face această acțiune de reînoire a jurămintelor sau, de ce nu, a căsătoriei de probă”, a declarat Sorin Tincu, director Castelul Corvinilor Hunedoara.

Pentru a vă arată iubirea în acest mod, trebuie însă să vă programați, mai ales că adresabilitatea este mare.

“Cei care doresc să se înscrie o pot face pe  adresa de e-mail a castelului, contact@castelulcorvinilor.ro, sau pe adresa primăriei – info@primariahunedoara.ro, dar bineînțeles și cei care vizitează Castelul Corvinilor în acea zi și vor să-și exprime dragostea în această manieră sunt bineveniți în capela castelului, ca de fiecare dată”, a mai adăugat, Sorin Tincu.

Prima dată, „Dragobetele” a fost sărbătorit, într-o manieră similară, în municipiul de pe Cerna în anul 2017. Printre curajoși s-au aflat atunci și două cupluri de străini, unul venit tocmai din Suedia, iar altul din Grecia. Și în anii anteriori, mai mulți hunedoreni au ales să se căsătorească „de probă”, în cadrul ceremoniei oficiată, pe 24 februarie, în legendara capelă a impunătorului monument medieval din Hunedoara.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii