DE DRAGOBETE

Azi pentru tine am scos ghioceii

Cu bulbul proaspăt – sfârc de sân sfios,

Ca mâine, sub privirile Femeii

De Cer să-i prind, cădelniţând zelos !

Ce minunat este să trăiești sănătos și bucuros în lumina caldă a soarelui de primăvară! Ochii se deschid căutând flori colorate, proaspete și în jur natura rezonează tacit, dar vizibil : păsările se prind cu drag de ciocuri și se culcușesc împreună, ghioceii și brândușele leagă horă comună în fața puternicului DRAGOBETE, buna dispoziție și sufletul deschis îi cuprinde pe toți viețuitorii

și se observă cu ușurință că dragostea de viață e aureola a ceea ce înseamnă, cu adevărat, PRIMĂVARĂ!

Această sărbătoare a fertilității, patronată de cel numit Dragobete încă din limba străveche, indo-europeană, existentă în zona noastră, momârlănească și în tot spațiul carpato-danubiano-pontic, vine la braț cu adevărata putere a Celui de Sus: oamenii și animalele, păsările se iubesc, se constituie perechi în toate domeniile existenței noastre pământene (și nu numai!).

Flăcăii și fetele, parcă pentru a sublinia importanță acestor momente, se leagă în Frății de Cruce, Surori de Cruce etc. Natura reînvie spectaculos, florile împodobesc peste tot și tinerele nu uită să păstreze, totuși, zăpada zânelor, iar apa obținută din ea s-o folosească la descântece de dragoste sau la ritualuri de înfrumusețare.

Ce minunat este să intri cu suflet larg în acest timp al bunei dispoziții, să gândești bine și curat față de cel de alături!

Până și cei care folosesc în viața lor stilusul, (pana!) scribii și poeții își dau mâna și gândul în acest sens, respectă tradițiile Făurarului și ridică la rang de veșnicie Frumosul!…

GHIOCEI, FETE ȘI MIEI

Ies oile și ciurdele de miei

să fugărească iarna de pe deal

își râde baciul ochii-n ghiocei

făcând spre soare cruce, semn vital

Se-aude vântul șopotind pe creastă

despre parfumul reavăn din grădini

cântă-n azur privirea cea măiastră

a păsării cu pene din arini

Se trag spre peșteri negura și norii

lumea mirată cântă boreal

în ciocuri porumbeii poartă zorii

spre galben-roșu, echinocțial

Valea se lasă verde-n repezi ape

vii, în pădure mugurii plesnesc

pe tâmple îngerii vor să adape

gânduri ce-n viață proaspăt îndrăznesc

Vrăjite, fetele cu dor încing

spre Dragobete cerc de ghiocei

ah, vreau păcatul veșnic să-mi înving…

din pășune se-aud gingașii clopoței !

SUFERINȚĂ

Mă doare miezul nopții și-o rotire

din partea nouă, lume nevăzută

se poartă chip de scrib pe-această rută:

zi arsă într-a templului simțire

Hoinar prin munți, pe câmpuri, sub oceane

din Machu Pichu-n Sarmisegetuza

în Kogayon nalț casa unde muza

vrea cer cu vise-țigle, vise-olane

Îmi fac bagajul; în călătorie

mă scot față de mine ca pe Cale

și în răcoarea coaptă-a dumisale

de drag mă doare până-n bagdadie

Sufăr urât : am liniște-n domeniu

și-o să o port mileniu cu mileniu !

PEISAJ NESFÂRȘIT

Peștera adună pământul dintre mări și munți

îl cerne păstrând pe cel mănos în juru-i

acolo se ridică poieni apărate de păduri

într-acolo se îndreaptă cărările ce împletesc Calea

cu un capăt în nemărginire, dincolo

Poetul admiră poiana de forma femeii

care-și scaldă nurii în ierburi și flori

se tot dezbracă în pofta și lumina sinilie

îngropând degete între rădăcini și semințe

drept ancore să n-o ridice pe raze briza muntelui

Femeia și poiana au aceeași amprentă

e sărutul pe aer, pe ploaie, pe vânt, pe umbră

pădurea cântă-n podoabe și fructe scânteietoare

despre flori de mir și de soare

Poetul păstrează ritmul creșterii în verde

respectă măsura și Cuvântul și lumina

caută vernal rima v ieții, caută sângele

Priviți-l ! pătrunde versul în trupul fremătător –

femeia are semnul plecării pe Cale

cu sufletul aprins, în Necuprins

femeia și poiana au amprenta nemărginirii, vie

Poetul vine să așeze buzele sale peste buze de flori

vine să pună priviri de cer peste oceanul verde

și nu întreba unde e scribul păcătos, spion

din târnațul Peșterii împrejur, până sus, în Tot…

PRÂNZ LA PEȘTERĂ

În bucuria primăverii stau încrezători la masă

flămânzii culegători de verde proaspăt

atenți, caută cuvintele dintre bănuței și păpădii

așează rime printre urzici și ștevii

măsoară lăncile dintre grâușor și salată

bat cadența de la mugurii dulci-acrișori ai fagului

până la mireasma basmului din florile salcâmului

În bucuria primăverii stau încrezătoare la masă

mesenele scăldate-n conserve de verdețuri și legume

mulțimea mănâncă de mai mare pohta prânzul de sec

între utrenie și vecernie bucătăria are iz silvic

când puieții sunt scoși din ghețare pentru plantare

În bucuria primăverii mesenii imploră clorofilă

își împrumută unul-altuia căldură și lumină vie :

în explozia de verde, fără alte culori, păsările tac

și nu se strigă spre Necuprins pentru trista osândă…

POEM INVERS

E chinul surd, tăcut, nu doare,

geme tristețea coaptă-n vis,

sub vânt nisipul oazei sare

cum lacrima-n sărut promis.

Praful de timp arde-n picioare

și-n urma tălpii de-a călcat;

cum să lași cerul pe cărare

când rob luminii te-ai semnat ?

Pe scară-n zori așezi ce-apare

spre miezul zilei din nocturn;

iubirea cântă-n încercare

și-n ținta ei: cordul din turn.

Adânc să crezi, la ființare

dalb sufletul râde deschis;

de drag adie-n vânt trădare –

timpul ascuns veșnic în vis.

Voi sus, el jos, Înaltul prinde

în psalm Cuvântul din abis :

fără- a iubi cald și cuminte,

crezi că poemul s-ar fi scris ?

PĂCATE FURATE…

Când te ascunde în desișul ei noaptea

sau când te răspândește zăpada în pulberi,

când stelele te caută în ochii haitei înfometate

sau a femeii înverșunate după aprig sărut,

când salturile plâng ramuri frânte în cruzimea goanei

și patima îți răstignește pe neputință trupul,

când îți scalzi urletele în vin cu miere

și vipia cuptorului în răcoarea sfințită a codrului,

când ești hotărât să trăiești ce nu ai trăit

și să afli-n femeie ce a pierdut ca păcate între sâni,

când omul își va alege hainele ce-l fac între cei mulți

aruncați vremelnic peste tot sau deveniți stele căzătoare,

când frunzele te vor ridica din humus până-n muguri

și luna te va însoți pe raza nouă a soarelui,

când ajutorul dat se va reflecta în privirea ta

și a copiilor care te vor conduce pe culme,

când…

atunci poți hotărî unde să așezi literele tainei

ca orice dascăl cuminecat între discipolii Peșterii !…