De ce tac mâlc consilierii județeni din Vale? / O posibilă explicaţie...

De ce tac mâlc consilierii județeni din Vale? / O posibilă explicaţie pentru care pesediștii nu vor eliminarea apei meteorice evacuate din facturi: îi deranjează la salariile babane

Timp de citire: 2 minute

În OUG 114/2018, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2019, Guvernul României a deschis poarta prin care companiile de apă din întreaga țară pot elimina din facturi „apa meteorică evacuată”. La Craiova, spre exemplu, legislativul local a făcut deja demersurile necesare în chiar primele zile ale lui 2019. La fel ar putea face și Apa Serv Valea Jiului SA Petroșani și Apa Prod SA Deva dacă reprezentanții dvs. în consiliile locale și cel județean ar avea ceva voință și obraz. Doar că, deși atât consiliile locale cât și cel județean s-au întrunit deja de mai multe ori, nici urmă de proiecte care să deschidă subiectul eliminării apei meteorice evacuate din facturile către populație.
Șapte din cei 33 de consilieri județeni provin din Valea Jiului, fiind propulsați la județ de voturile fiecăruia dintre dumneavoastră. Nu există însă nici o informație până la această oră, la peste o lună și jumătate de la intrarea în vigoare a OUG 114/2018, că doamnele și domnii (ordinați alfabetic) Bălănesc Doinița – Maria (PSD) – Petrila, Dunca Victoria – Alina (PSD) – Aninoasa, Hirghiduși Ion (PSD) – Aninoasa, Hodor Petru (PSD) – Vulcan, Ivăniși Maria (PSD) – Lupeni, Mârza Florin (PNL) – Petroșani și Vasilescu Sorin – Adrian (PSD) – Lupeni au făcut vreun demers concret pentru  eliminarea apei meteorice evacuate din facturile către populație. Este deja a doua rundă de facturi emise anul acesta, singura scădere fiind cea generată de reducerea TVA pe acest segment. Atât pe cei de la ASVJ SA, cât și pe consilierii județeni aleși, îi doare fix în cot că, doar în sondajul ZVJ, peste 1.000 de abonați au votat pentru eliminarea taxei, așa cum permite OUG 114/2018.
O posibilă explicație stă în cifrele care arată performanțele financiare ale ASVJ SA. La finele anului 2017, ASVJ SA raporta cheltuieli totale de 963 de lei la 1.000 de lei venituri. În primul semestru al anului 2018, același indicator se ridica la 889,20 lei la 1.000 de lei venituri. Cu alte cuvinte, strict raportat la cifrele cunoscute, ASVJ SA consumă între 88,92 și 96,30% din ceea ce încasează. Dacă analizăm procentele ținând cont și de ponderea apei meteorice în facturile emise (pe un caz concret, al subsemnatului), rezultă că – în ianuarie – apa meteorică evacuată a însemnat 13,03% din factura totală, respectiv 7,77% din factura emisă în februarie.
Este lesne de dedus că, după ce TVA a scăzut de la 19% la 9%, iar compania va fi obligată – prin punerea în aplicare a OUG 114 / 2018 – să nu ne mai factureze „apă meteorică evacuată”, indicatorii financiari ai Apa Serv Valea Jiului SA nu vor mai permite îndeplinirea indicatorilor de performanță și nici sume atât de generoase pentru remunerarea conducerii executive și a administratorilor. Drept urmare, dvs. plătiți „apă meteorică evacuată” tocmai ca să le garantați că încasează salarii de top. Ceea ce în mod sigur vă doriți. Social-democrație, nu-i așa?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii