Nici anul acesta lucrările pentru DN 66A nu vor primi finanțare. Ca atare, la „Drumul spre Băile Herculane”, sau „Drumul lui Băsescu”, nu se vor relua lucrările. După ce au fost făcuți 20 km în doar câțiva ani, în 15 ani mai trebuie făcuți 18 km.
Este inadmisibil cum de 15 ani pentru cei circa 18 km de drum rămași până la Izvoarele Cernei și la acel drum național de-acolo, ce se intersectează cu acest drum DN 66A, să nu se găsească fonduri. Ar fi un drum care ar deschide Valea Jiului și spre zona de vest și sud-vest a țării și care ar aduce, ca orice drum bine făcut, dezvoltare zonei noastre și a zonelor vecine județului.
Dacă s-a trecut de zonele sensibile, ce se mai pun piedici?
Reamintim pentru așa zișii „activiști” ecologici care se opun la astfel de proiecte, că la acest drum construcția a început tocmai în anul 2002. Aici nu vorbim de un drum nou, ci de un drum fost forestier până în anul 1999, când a fost clasificat, culmea, „drum național”. Apoi, în câțiva ani, s-au construit circa 20 de kilometri de șosea asfaltată. S-a trecut de la Câmpu lui Neag și Cheile Buții bine de tot, până în zona Câmpușel, dar și de așa-zisa „zonă sensibilă” și unică în România, intitulată, se știe: Parcul Național Retezat. Și atunci, de unde și de ce atâtea și atâtea contestări? Dacă era ceva de făcut, se făcea atunci, înainte de a se ajunge cu lucrările în această zonă, nu după aceea! Apoi, drumul exista, era foarte vechi, deci, nu era un drum nou făcut. Iar cum toate țările dezvoltate și mai puțin dezvoltate din Europa au spart munți și și-au făcut șosele din drumuri forestiere ca acesta, poduri și viaducte, noi, România, noi, Hunedoara, de ce nu putem face?
PSD și Dăncilă promiteau marea cu sarea în 2019
În mai 2019 premierul de-atunci, Viorica Dăncilă, ne anunța la Lupeni că „licitația pentru DN66 A va avea loc la finele acestei luni” (mai 2019 0 – n.r.). Guvernul PSD susținea că există bani necesari pentru continuarea lucrărilor la DN 66 A. Aceasta după ce în aprilie 2019 tot guvernul de-atunci aproba printr-o Hotărâre de Guvern indicatorii tehnico-economici pentru acest drum, cu o valoare de 307.506.000 lei, specificându-se în hotărâre că aceste lucrări vor dura 36 de luni! Vă dați seama la ce minciuni gogonate s-a ajuns, sau până unde s-a mers, încât să se ajungă la hotărâri de guvern și tot să nu se facă nimic, găsindu-se ulterior fel și fel de explicații și de scuze, dându-se mereu vina pe alții și pe alții! (Minciuna asta e asemănătoare mega-minciunii guvernului de tehnocrați Cioloș – transformați, peste noapte, în politicieni gualivi -, care a dat prosteală la toată Valea cu înființarea Unității de Asistență Teritoriale, care urma să garanteze parcarea fondurile europene și guvernamentale în Vale)
Liberalii schimbă tactica: tac!
Ținând cont de zvonul cu nefinanțarea lucrărilor nici în acest an (fapt ce se prefigurează și se va afla cu siguranță oficial din martie încolo când vom afla bugetul), se pare, însă, că liberalii au luat-o pe urmele pesediștilor: au promis în campanie și acum tac pe subiect! Dacă PSD arăta că face drumul prin „documente” și „vizite de lucru” în regiune, unde se promitea „marea cu sarea” (nu uităm nici de promisiunile la acest drum din partea fostului premier Tudose, care i-a mai pus pe primari să se facă de cacao și să adune liste de semnături!), liberalii au altă tactică: tac și se fac că plouă! Și uite așa, cu mai multe guverne colorate în toate culorile, Valea Jiului și județul Hunedoara rămân iar fără nicio șansă de a se începe lucrările nici în 2021. De când s-au oprit lucrările și un kilometru de drum dacă se făcea, anual, azi era aproape gata drumul!
Apel către parlamentarii hunedoreni
Încheiem prin a cere parlamentarilor hunedoreni, indiferent de culoarea politică, să mai insiste acum la început de an pe această temă la guvern, la ministerele de Finanțe, Dezvoltării, Fondurilor Europene și Transporturilor, poate se vor găsi totuși resurse. Orice an pierdut e un pas înapoi pentru Valea Jiului, dacă cu adevărat se dorește, cum se zice, „dezvoltarea unei zone monoindustriale și găsirea de noi oportunități economice”. Cum liberalii ne vorbesc de investiții, de faptul că banii trebuie investiți în lucrări pentru a atrage dezvoltare și pentru a deschide noi locuri de muncă, creându-se bunăstare, nu înțelegem atunci de ce în acest drum nu trebuie investit ca și în altele? Poate explică cineva acest lucru cetățenilor hunedoreni, inclusiv cetățenilor care au votat partidul de la putere, dar și celorlalți, că români suntem cu toții.