Curiozităţi din trecutul Devei. Misterioasa criptă

În ziua de 15 mai 1934 surpându-se pământul în Piaţa Unirii, lângă rezervorul de benzină, s-a descoperit o cavitate zidită şi bine conservată care, în urma cercetărilor s-a constat că nu era altceva decât o criptă mortuară. În ea s-a găsit un coşciug cu oseminte. Un bătrân a povestit, în legătură cu această criptă, următoare legendă:

„Cu vreo 80 de ani în urmă, trăiau în Deva doi negustori. Unul îşi avea prăvălia cam acolo unde se ridică astăzi casele Oroveanu iar al doilea visa-vis, unde azi îşi are prăvălia Dolcsig.

Aceşti negustori erau în aşa mare duşmănie unul cu celălalt, încât nu puteau să vadă fără să leşine cum trec clienţii unuia la prăvălia adversarului.

Ca să nu mai vadă aceasta, unul din ei a ridicat o capelă menită să împiedice vederea din uşa prăvăliei sale la uşa prăvăliei duşmanului.

Sub capelă a zidit o criptă în care a fost îngropat când a murit. Osemintele acestui negustor se găsesc deci în coşciug”. [Urme din trecutul oraşului Deva, în „Gazeta Hunedoarei”, Anul XIII, Nr.20, 19 mai 1934]

Autorităţile au dispus însă astuparea criptei. Aceasta este întâmplarea. Cu siguranţă că mulţi se vor întreba care este originea acestei cripte? „Ca atare, cred potrivit a arăta pe scurt istoricul chestiunei, după o descriere a lui Antonie Issekutz, publicată în Anuarul Societăţii de Istorie şi Arheologie a judeţului Hunedoara, pe anul 1899.

Din vremuri mai vechi, trăia în Deva o colonie de armeni, comercianţi de ocupaţie şi foarte înstăriţi, care totodată păstrau cu evlavie credinţa lor. Cum biserica romano-catolică din Greci li s-a părut prea departe de piaţa oraşului, fraţii Ştefan şi Martin Bosyak, originari din Dumbrăveni, pe atunci Elisabetapole, zidiră şi complectară în anul 1766 o biserică capelă în piaţa de azi, tocmai pe locul unde s-a surpat cripta acum.

Înainte cu 168 de ani, întemeietorii acestei biserici capele, încheiară o convenţie cu Ordinul călugărilor bulgari franciscani de la biserica romano-catolică din Deva, privitor la felul serviciilor religioase şi întreţinerea capelei. De remarcat din această convenţie este faptul că armenii editori îşi exprimau dorinţa ca în capela lor să se ţină din când în când predici şi în limba română şi maghiară. Nu ştiu dacă această dorinţă a fost îndeplinită timp de 120 de ani, cât a durat acea biserică.

Conform obiceiurilor vremurilor de atunci, sub această capelă au fost îngropate aproape 40 de persoane, încât iată cum se explică existenţa criptei surpate zilele trecute. Aici au fost îngropaţi David Eberhard de Beckard şi Borwitz Carol, comandanţi militari ai cetăţii Deva, apoi membrii familiilor armeneşti Bosyak, Mitrovici, Kokelin şi alţii.

Cât timp familiile întemeietorilor au trăit, capela a fost bine îngrijită, când însă s-au stins, a început să se strice şi capela, ne mai fiind cine să aibă de grijă. Ajunsese chiar în aşa hal, încât autorităţile civile au fost silite să o închidă, spre a feri lumea de nenorociri. Opt ani a stat închisă, până când oraşul a cumpărat-o cu 1500 de florini, iar la 6 iunie 1886 a dărâmat-o complet”. [Ceva despre Biserica Armenească din Deva, în Gazeta Hunedoarei, Anul XIII, nr.21, 26 mai 1934].