Viaţa socială a unui copil este una foarte bogată. Pentru el, prieteniile se formează şi se menţin foarte uşor. Unul din cele mai potrivite momente în care are loc reuniunea întregului său cerc social poate fi petrecerea pe care tu că părinte i-o organizezi cu prilejul aniversării sale.
Organizarea acesteia nu ar trebui să fie o povară pe umerii unui părinte şi nici să îi ocupe prea mult din timpul său liber care în mod clar este oricum unul destul de limitat. Acest lucru are loc atunci când apar mai multe idei şi astfel se încurcă în detalii inutile care nu determina altceva decât o pierdere serioasă a timpului.
Iată care sunt sfaturile cele mai preţioase care ar putea fi luate în considerare atunci când trebuie să organizezi o aniversare perfectă pentru copilul tău
- Găseşte un spaţiu potrivit!
Este esenţial ca întotdeauna când are loc un eveniment să se înceapă organizarea cu lucrurile mari, respectiv locaţia. Acest aspect poate fi decis odată ce ai stabilit şi numărul invitaţilor care vor participa. În cazul în care este vorba de un număr mai mic de copii, chiar casa voastră poate fi un loc excelent deoarece te ajută să economiseşti nişte bani. Dacă numărul invitaţilor depăşeşte această posibilitate este necesar a se găsi un spaţiu mai larg care să le ofere o desfăşurare în voie.
- Angajează animatori pentru petrecere!
Echipele de animatori profesionişti au devenit foarte populare în rândul petrecerilor pentru şcolari sau preşcolari. Acestea le asigura distracţie cu siguranţă copiilor prin faptul că stăpânesc foarte bine arta de a-i aborda şi de a-i ţine ocupaţi. Plus de asta, prezenţa unor animatori copii oferă o oarecare relaxare pentru părinţi, putând şi aceştia să se retragă într-un alt spaţiu unde pot socializa fără a-i avea în grijă pe cei mici deoarece animatorii vor fi cei care îi vor supraveghea.
- Alege decoraţiunile!
În primul rând este important a se preciza că o astfel de petrecere nu poate exista fără baloane, ghirlande, confetti sau coifuri. Modelele acestora se stabilesc în funcţie de tematica pe care o prezintă fiecare petrecere în parte. De regulă, copiii sunt impresionaţi atunci când există un subiect din universul magic care prezintă titlul petrecerii. De asemenea sunt populare şi temele preluate din filme sau desene animate ori povesti clasice pentru copii.
Stabileşte meniul potrivit pentru petrecere!
Acesta ar putea fi singura etapa mai complexă deoarece sunt mai multe aspecte de avut în vedere. Părintele care organizează petrecerea are obligaţia de a se interesa de alimentele care pot crea intolerante sau alergii pentru ceilalţi invitaţi. În acest sens, discuţia trebuie să se poarte cu ceilalţi părinţi.
Forma estetică a gustărilor trebuie să fie una deosebită, realizată cu idei creative şi care să fie în armonie cu tema petrecerii. De asemenea, într-un astfel de context, părinţii nu ar trebui să fie prea fixaţi pe conceptul de mâncare mult prea sănătoasă. Astfel de exigente nu sunt prea plăcute pentru cei mici, ţinând cont că este vorba despre o petrecere unde ar trebui să fie cât mai fericiţi.
Indiferent de vârsta copilului, o petrecere aniversară poate fi foarte simplu de realizat, însă regulă de aur după care ar trebui să se funcţioneze este aceea de a ţine cont de preferinţele sărbătoritului şi de a alege activităţi adecvate spaţiului în care se desfăşoară petrecerea.