Fiindcă, puţin mai târziu, trebuia să fiu la şedinţa ordinară din ianuarie a Consiliului Local al municipiului Vulcan, am luat-o, mai repede cu vreo două ceasuri şi ceva, la picior spre Valea Morii. Aşa că întâlnirea matinală de care am avut parte a fost, pur şi simplu, întâmplătoare.
Doamna care-şi ducea
copilul la grădiniţă m-a oprit undeva în spatele blocurilor 17 şi 18 de pe Bulevardul Mihai Viteazul, în zona „Unic”, ca să fiu mai bine înţeles. Nu era sigură dacă eu sunt sau nu „cel de la ziar”. Confirmarea verbală nu era neapărat necesară, aşa că am rugat-o să-mi spună despre ce e vorba. Şi am aflat.
Problema locatarilor din
blocurile acestea este că, acum, iarna, iluminatul public din cartier se întrerupe înainte să se facă ziuă. Pe la şase dimineaţa, toate becurile de pe stâlpi se sting. Ca urmare, cei care merg la serviciu sau care se întorc acasă sunt în beznă. La cheremul câinilor sau, mai rău, al unor indivizi care nu se feresc să-ţi dea în cap, ca să te uşureze de bani şi de bunurile pe care le ai asupra ta. Nu cred că ar fi mare lucru ca, pentru lunile de iarnă care au rămas, cei de la Enel sau cine-o mai fi având sarcina asta să umble un pic la reglajul temporizatorului de la iluminatul public.
Zic asta, pentru
că, interesant, la ora la care urcam pe strada Morii, becurile de pe stâlpii de iluminat erau încă în funcţiune. Aceeaşi lumină gălbuie am zărit-o şi în depărtare, pe drumul care duce la telegondolă. Nu cunosc care ar putea fi treaba, în privinţa iluminatului, de la cimitir în sus şi nici că aş vrea să leg asta de faptul că primarul Ile face drumul dus întors pe această cale. Ceea ce aş vrea este ca locatarilor blocurilor din spatele „Unic”-ului să li se rezolve problema. Atât.