Crucea Roșie Petroșani și Liga Studenților Petroșani / Acțiune creștinească

Crucea Roșie Petroșani și Liga Studenților Petroșani / Acțiune creștinească

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 2 minute

O acțiune de suflet, creștinească, înainte de Sfintele Paști, se va derula joi, 29 aprilie, la Petroșani și Petrila.

 

Cum în mod practic vorbim de o zi importantă pe calendarul, Joia Mare din Săptămâna Patimilor Mântuitorului, acțiunea e cu atât mai mult binevenită. Este vorba de o acțiune umanitară pusă la cale de studenții din cadrul Ligii Studenților din cadrul Universității din Petroșani în colaborare cu voluntarii de la Crucea Roșie Petroșani.

În ce va consta această acțiune, intitulată sugestiv „Fii tu, Iepurașul!”, ne va spune mai multe tânăra voluntară Ana Tucan din cadrul Crucii Roșii Petroșani, unul dintre tinerii inimoși ce se ocupă în mod direct ca totul să decurgă perfect:

„Împreună cu studenții am făcut o listă de minim 15 familii din Petroșani și Petrila unde vom merge cu pachete de sărbători. Din ce am colectat noi, la Crucea Roșie Petroșani, dar și studenții de la Liga Studenților, vom dona acestor familii acum, înainte de sărbătorile pascale.

Prima destinație o vom face câtorva familii din Petroșani și Petrila care au în componență persoane vârstnice, singure, cu venituri mici și cu diverse probleme de sănătate sau de deplasare. Dumnealor o să le ducem joi pachețele cu haine și alimente neperisabile, cum spuneam donate de către oameni de bine și cu inimă mare din Petroșani.

Apoi vom merge să vizităm și câteva familii cu mulți copii și diverse probleme, aflate pe lista Crucii Roșii Petroșani, pe care în ultimii ani le-am ajutat periodic sau ori de câte ori s-a putut. Aceste familii vor primi din partea Crucii Roșii Petroșani și a Ligi Studenților din cadrul Universității din Petroșani o serie de pachete ce conțin haine și încălțăminte pentru copii, jucării și dulciuri, încercând astfel să le aducem un strop de fericire și bucurie în pragul Sfintelor Paști!

Mulțumim pe această cale tuturor celor care au donat aceste produse, vorba aceea, Dar din dar se face Rai, iar în Petroșani avem ca întotdeauna oameni minunați ce sar mereu la nevoie să-i sprijine pe cei care au atâta nevoie în comunitatea noastră”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii