Primăria Orăștie a scos la licitație realizarea documentației tehnice și obținerea avizelor pentru obiectivul de investiții “Creșterea eficienței energetice a clădirii atelier școala + sala de gimnastică + săli de clasă ,din cadrul Colegiului Național Aurel Vlaicu Orăștie”. Pentru proiectare și autorizare Primăria Orăștie a alocat 84. 109 lei.
Serviciile se vor presta în 3 faze, astfel: Faza 1: Întocmirea documentaţiilor pentru obținerea avizelor/ acordurilor/ autorizațiilor necesare obținerii autorizației de construire respectiv necesare întocmirii Proiectului tehnic de execuție
Faza 2: Întocmirea proiectului tehnic de execuţie și a detaliilor de execuție
Faza 3: Asistența tehnică din partea proiectantului
În data de 8 mai administrația locală a depus un alt proiect pentru accesare fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional 2014 -2020 – Axa prioritară 10 Îmbunătățirea infrastructurii educationale, „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus” în Municipiul Orăștie, județul Hunedoara”.
Corpul de clădire existent va fi reabilitat din punct de vedere funcțional și modernizat din punct de vedere al instalaţiilor şi echipamentelor. Lucrările de bază prevăzute prin proiect sunt: operaţiuni de restaurare ale elementelor decorative ale faţadelor, ale soclului şi ale tâmplăriei; instalaţii electrice; instalaţii termice; instalaţii sanitare; instalaţii de detecţie; semnalizare şi alarmare la incendiu; amenajări exterioare; dotarea sălilor de clasă şi a laboratoarelor; amenajarea terenului de sport multifuncţional în aer liber.
Proiectul are o valoare estimativă de 6.575.000 lei cu TVA inclus.