În acest final calendaristic de iarnă şi început de primăvară, Clubul Copiilor Petrila împreună cu structura Clubul Copiilor Lupeni are planuri mari în materie de acţiuni şi proiecte.
„Dragobetele” lupenean
Cu o zi înainte de Dragobete va avea loc la Galeria de Artă „Iosif Tellman” din Lupeni, pe data de 23 februarie, un eveniment cultural sub titlul „Verde Primăvară”. Care va cuprinde un recital muzical susținut de elevii Cercului de Muzică, coordonați de profesorul Claudiu Dragotă, precum și două expoziții. Se vor expune machete și își vor etala măiestria elevii cercului de profil coordonați de profesorul Alin Apostoiu. În cadrul aceluiași eveniment va avea loc o expoziție de artă dedicată Primăverii, „Renașterea naturii”. Vor fi expuse lucrări realizate de micii artiști plastici din Lupeni ai Cercului de Artă, sub coordonarea profesorului Radu Chința.
Trei proiecte la Petrila
Lucrurile nu se opresc aici, în această primăvară aşteptată cu nerăbdare de toată lumea Clubul Copiilor Petrila va avea în derulare, încă din luna lui Mărţişor, trei proiecte importante, dintre care două de anvergură națională și un al treilea la nivel interjudețean, toate dedicate copiilor din Valea Jiului şi, de ce nu, din întreaga țară.
Directorul Clubului Copiilor şi Elevilor Petrila, profesorul Radu Chinţa, ni le-a spus vineri, 9 februarie, pe toate, dând pentru ZVJ alte câteva informaţii legate de aceste proiecte: „Primul dintre ele, proiectul Lumea… la scară, oferă pasionaților de machete și de diorame din toată țara ocazia unui schimb de experiență foarte util, aceștia fiind invitați să participe la un concurs inedit în spațiul Văii Jiului.
D’ale copiilor este al doilea proiect din această primăvară, în cadrul căreia vor fi împletite mai multe aptitudini și pasiuni ale celor mici cum ar fi: informatica, grafica pe calculator sau desenul. Însă, cel mai important proiect al clubului, după părerea mea şi nu numai, numit sugestiv Culorile copilăriei, invită copiii din toată țara să participe la un atelier de creație finalizat cu o expoziție națională de arte plastice și artă populară. Anul trecut au participat copii din 16 județe, cu un număr de 165 de lucrări. Prin aceste proiecte, clubul petrilean își propune atragerea și implicarea cât mai multor copii în lumea nonformalului, stimularea capacității creative a acestora, dar și câștigarea încrederii de sine”.
Cercul Metodic al Profesorilor din Învăţământul Non-Formal
Fiind singura instituție de educație de tip nonformal din orașul Petrila, dar și din Lupeni, Clubul Copiilor Petrila va organiza şi în acest an Cercul Metodic al Profesorilor din Învățământul Non-Formal, unde sunt așteptați toți cei aproximativ 60 de profesori care activează în județul nostru la cluburile copiilor. La acest cerc metodic va fi prezentă şi o parte din conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
„Se dorește nu doar o întâlnire formală, ci un schimb util de experiență în vederea dezvoltării ofertei educațonale și a implicării copiilor la activități de care nu au parte în procesul normal de învățământ, de tip formal. Părinții sunt cei care, alături de profesori, trebuie să fie atenți la felul în care cresc sănătos și armonios copiii noștri, să-i încurajeze să se implice în cât mai multe activități educative. Generația viitoare este cea care va duce mai departe, într-un fel sau altul, ștafeta pe care o transmitem noi, azi”, ne-a mai spus Radu Chinţa.
de Corneliu BRAN