Chiar și fără activitate, / CEH mai are 11 prestatori

Chiar și fără activitate, / CEH mai are 11 prestatori

Timp de citire: 2 minute

Dosarul în care se judecă falimentul Complexului Energetic Hunedoara  are un nou termen, săptămâna viitoare,  pe 4 martie. Până la lichidare, CEH mai are și câțiva angajați. Administratorul special Cristian Roșu va fi plătit de minister chiar și în lipsa unei activități la CEH, până la radierea societății.

În ultimii ani s-a cerut de nenumărate ori falimentarea CEH din cauza datoriilor colosale acumulate față de creditori. La început de martie este un nou termen. Sunt zeci de societăți care au avut diferite contracte cu compania energetică și care, nici acum nu și-au recuperat banii, pentru că, și acum datoriile există, CEVJ noua societate fiind curată din acest punct de vedere.

„În 4 martie, avem termen și cereri formulate de către creditori, pentru că au sume mari de recuperat, deoarece datoriile au rămas pe CEH. Pe CEVJ s-au transferat doar bunuri. Noi nu mai avem activitate, mai sunt doar aceste bunuri care trebuie să se vândă” a spus administratorul judiciar CEH Emil Gros,.

Chiar și în lipsa unei activități, la această societate mai există angajați, câțiva, part-time, care asigura funcționarea contabilității.

„Au mai rămas câțiva angajați part-time, contabilitatea, resursele umane, pentru că mai vin oameni, mai vor adeverințe, contabilitatea trebuie ținută în continuare. Mai avem vreo 10 persoane care lucră part-time la fiecare sucursală, pentru că mai sunt o serie de bunuri care trebuie gestionate de cineva de acolo” a declarat Emil Gros, administrator judiciar CEH.

Printre ei, chiar și Cristian Roșu, care deși nu este angajat, este administratorul special al societății, și va fi până în momentul radierii ei. În tot acest timp, Roșu, este și în consiliul de administrație al CEVJ.

„Domnul Cristian Roșu nu este angajatul CEH, el este administrator special, desemnat de ministerul energiei, și este plătit de minister. E pe bază de contract de mandat. Nu a fost niciodată, din 2019, până acum el angajat. Este angajat de ministerul energiei și va fi angajat până când ministerul îl înlocuiește sau poate rămâne până când se radiază societatea”, a mai adăugat Gros.

Complexul Energetic Hunedoara a fost a doua societate pe care a funcționat mineritul din Valea Jiului. Atât că a avut aceiași soartă ca CNH. Acum CEVJ este a treia încercare și are sarcina cu cele două ajutoare de stat să închidă și să pună în siguranță extracția de huilă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii