Centrală pe combustibili alternativi / Soluţie pentru ca devenii să nu rămână...

Centrală pe combustibili alternativi / Soluţie pentru ca devenii să nu rămână fără apă caldă

Timp de citire: un minut
La sfârşitul săptămânii trecute, o delegaţie maghiară condusă de Morvai Ferenc, managerul companiei „Morvai Kayan Magzarorsyag” (MKM) şi consilier al preşedintelui Ungariei pe probleme de energie şi mediu, s-a aflat timp de două zile la Deva. 
Vizita a avut ca scop stabilirea împreună cu reprezentanţii administraţiei locale a detaliilor în vederea construirii în municipiul reşedinţă de judeţ a unei centrale de 5 Megawaţi care să asigure apa caldă în casele devenilor, în sistem centralizat.
La întâlniri au participat, pe lângă reprezentanţi ai Primăriei municipiului Deva, reprezentanţi ai CEH – Termocentrala Mintia şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara.
Potrivit specialiştilor maghiari, centrala funcţionează cu combustibili alternativi (nămol şi deşeuri) şi ar putea fi amplasată în zona staţiei de epurare sau în apropierea hypermarketului Dedeman. Instalaţia va asigura apa caldă pentru cele circa 5.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat, începând din 15 mai 2017, iar devenii vor plăti facturi cu 20 la sută mai mici decât în prezent. Costurile instalaţiei se ridică la 4-5 milioane de euro, bani care vor fi alocaţi de la bugetul local, iar investiţia s-ar putea amortiza în circa patru ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii