Cele mai mari lucrări pe calea ferată din istoria recentă a României

Cele mai mari lucrări pe calea ferată din istoria recentă a României

Timp de citire: 2 minute

Deși pare greu de crezut, la ora actuală există porțiuni de cale ferată în Romania unde se poate circula cu 160 km/h. Mai mult, investițiile din ultimii ani sunt istorice, spun cfr-iștii cu state vechi, care văd chiar un viitor pentru transportul feroviar după finalizarea acestora. Și pe căile ferate ce tranzitează județul nostru se execută lucrări importante.

În județul Hunedoara se întâmplă un alt paradox. În timp ce, în Vestul Văii Jiului, la Lupeni, calea ferată este tăiată și vândută la fier vechi, în celalalt capăt pe porțiuni extrem de importante se fac investiţii majore de reabilitare a liniei de cale ferată. Sunt investiții mai mult decât necesare și chiar istorice, spun cei din domeniul feroviar, care cred că acestea vor reda transportului cu trenul importanță de odinioară.

„Eu sunt foarte bucuros, pentru că nu știu când în România au mai fost lucrări pe calea ferată atât de mari ca și astăzi. E chestiune de luni, dar vor exista porțiuni în România unde se va circula cu 160km/h, de la Curtici la Constanța. Alt prilej de bucurie pentru mine, de la Livezeni la Călan, o linie, un fir al liniei duble, este în reparații capitale și sunt șantiere de anvergură, eu nu-mi aduc aminte de când n-am mai avut astfel de șantiere în rețeaua ferivoară din România”, a spus Dorel Şchiopu, şef stație rezervă CFR Petroșani.

La ora actuală, în țara noastră sunt şantiere pe mai multe porțiuni de cale ferată. Pe raza SRCF Timișoara sunt operaționale toate cele 5 șantiere și sunt executate lucrări de reparații punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe o lungime totală de peste 12 km, pe intervalul CF Bănița – Petroșani Triaj – Petroșani – Lunca Jiului – Livezeni. Valoarea totală a celor 5 contracte, semnate în luna noiembrie 2022, cu o durată de implementare de 24 de luni, este de 56,13 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri nerabursabile PNRR. Lucrările presupun înlocuirea componentelor aferente suprastructurii – șină, traverse, material mărunt de cale, aparate de cale, legăturile între 2 linii paralele, schimbătoare de cale cu dublă joncțiune, inclusiv montarea de dale elastice la trecerile la nivel cu calea ferată și au drept scop îmbunătățirea condițiilor de circulație, prin creşterea vitezei și a gradului de siguranță feroviară.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii