Cred că v-am dus la disperare de câte ori am scris despre gura de canal de lângă bătrâna salcie aflată la doi paşi de „Prelata Verde” din Piaţa Agroalimentară a Vulcanului. Îmi cer scuze! Intenţia mea era de a-i duce într-acolo pe cei care ar fi trebuit s-o dreagă, dar bag de seamă că ‘mnealor sunt imuni la astfel de sesizări.
Acum, că stâlpul
de fier e înfipt temeinic, încât nicio maşină cu marfă nu mai poate trece pe trotuar, dincolo de chioşcul de ziare, a mai rămas de rezolvat gura asta de canal nenorocită de roţile care i-au „spart” dantura, adică grătarul metalic, şi i-au mutilat faţa cu care au lăsat-o constructorii. Practic, pe lângă apa băltită pe care o are permanent sub grătarul ştirb, gura asta a devenit şi bătaia de joc a trecătorilor care, dezgustaţi probabil, aruncă în ea chiştoace de ţigări şi fel de fel de mizerii.
Numai doamnei de la aprozar
i se mai face milă de ea. Când curăţă spaţiul din faţa magazinului, dumneaei trece cu mătura şi peste tulbureala adunată în ea. De abia atunci, scăpată de gunoaiele care era cât pe ce s-o înece de tot, gura de canal respiră şi ea mai uşurată. Dar treaba asta cu măturatul rămâne, totuşi, un paleativ. Iar biata de ea va trebi să se obişnuiască, devreme ce nu prezintă deloc atenţie pentru cei care ar putea, într-adevăr, s-o „vindece”.