ZVJ demontează una dintre acuzațiile aduse la adresa Bisericii Ortodoxe Române, cum că, chipurile, aceasta nu s-ar fi implicat în lupta cu pandemia. Bineînțeles, o minciună sfruntată. Oare cei care dau din gură și înjură ca nesimțiții Biserica Neamului, au contribuit cu 1 leu la lupta împotriva pandemiei? Au ajutat măcar cu 10 lei un spital, ori o familie greu încercată de această pandemie?
Donație de 80.000 euro
În urmă cu câteva zile, Mitropolia Ardealului a donat 80.000 euro pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu pentru a salva mai eficient viețile bolnavilor cu COVID-19. Această donație a fost adusă la cunoștință, fiind făcută public, nu de Î.P.S. Mitropolit dr. Laurențiu Streza și de Arhiepiscopia Ortodoxă Sibiu, care, cu modestie și evlavie probabil ar fi ținut secretă această știre, ci de președintele consiliului județean din județul Sibiu, o doamnă liberală pe nume Daniela Cîmpean. Care a mulțumit în mod public pentru gest în numele comunității Sibiului și enoriașilor din cadrul Mitropoliei Ardealului, din care face parte până la urmă și comunitatea de enoriași hunedoreni. Această donație va fi necesară pentru achiziționarea din Franța a unei stații noi de oxigen pentru spitalul amintit.
Donație de 325.000 lei pentru spitalul din Deva
Amintim aici și de donația făcută în urmă cu o lună de către Preasfințitul Episcop al Devei și Hunedoarei, Părintele Gurie: un sistem centralizat de injectomate și infuzomate în valoare de aproximativ 325.000 lei către Compartimentul de Terapie Intensivă Coronariană din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva. Să ne readucem aminte, ZVJ a scris la vremea cuvenită, în 2016 tot printr-o donație efectuată de Preasfințitul Episcop Gurie făcută acestui compartiment de spital vital pentru bolnavii de inimă, mai exact Secției de Inimă a acestui spital județean, a fost pus la punct un „sistem integrat de testare la efort”. Prin tot acest sprijin dat de reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române și de Episcopia din teritoriu, acest compartiment își îmbunătățește vizibil tehnica din dotare, fiind mai eficient în lupta cu bolile nemiloase de inimă.
Dacă mai punem și celelalte donații legate de pandemia de coronavirus, cele din aprilie și din Săptămâna Patimilor din acest an din toată țara, plus cele din vară, plus cele de la inundații din anumite zone lovite de pandemie totodată, făcute de reprezentați din conducerea BOR și de comunitățile de enoriași și preoți din toate protopopiatele țării, ar fi încă foarte mult de scris. Poate le contabilizăm pe toate cândva și veți vedea că se depășește, lejer, suma de 20 milioane lei noi (vreo 10 milioane și ceva s-au făcut doar din martie până la final de aprilie!) în 2020.