Cataloage Confort Media

Administraţie

Administraţie

Locuitorilor de pe strada Morii din Vulcan li s-au mai luminat chipurile de când s-a auzit că strada lor va fi reparată. Asta se spune în Raportul de Specialitate al „proiectului de hotărâre pentru...

Ceva nemaiîntâlnit la vreo administrație publică locală din Valea Jiului și chiar din țară s-a petrecut la cea din Uricani. Vestea mi-a dat-o, ieri dimineață, însuși edilul șef al orașului. V-am relatat acum câteva zile despre...

Primarul Petroșaniului a luat din nou calea Bucureștiului, unde luni dimineața a fost prezent să mai semneze un contract de finanțare de lucrări ce are în vedere infrastructura rutieră. După strada Maleia, ce duce...

Parcările noi din zona Trezoreriei, Petroșani, situată la „Hermes”, cum îi spun petroșenenii zonei respective din buricul târgului, încep să se contureze și, după cum asigură constructorul, nu va trece multă vreme și lucrările...

Intervenții referitoare la turismul Văii Jiului Fondurile europene rămân principala speranță de redresare a economiei Văii Jiului, în condițiile în care mineritul se află pe ultima sută de metri. Cu sub 2.000 de angajați și...

Când primarul face casă bună cu specialiștii din compartimentul Proiecte Europene și, împreună cu ei, pune umărul la materializarea proiectelor la care aceștia lucrează nu se poate ca rezultatele să nu fie cele scontate. Sunt...

Se adeveresc spusele primarului Cristian Merișanu cum că a fost contractată firma de construcții care să execute repararea scărilor de pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan. De luni, aceasta s-a apucat de treabă. S-a început cu...

Intrarea autoturismelor în parcul din fața Școlii Gimnaziale „Teodora Lucaciu” (școala 1) din Vulcan a fost stopată pentru foarte puțin timp. După ce firavul stâlp metalic de la intrarea dinspre strada Nicolae Titulescu a...

Performanță: a cincea sală de sport didactică în 16 ani de primariat Sala nouă de sport, construită în curtea Școlii Gimnaziale „I.G. Duca”, sediul nou, a fost inaugurată la finalul săptămânii trecute. Este cea de-a...

Undeva în toamna anului trecut, coșmelia – că așa arăta – din piața agroalimentară a orașului Uricani a fost pusă la pământ. După care, în locul ei, a început construcția unei clădiri care să...