Casa memorială „Ion D. Sîrbu” Petrila / Două lansări de cărți

Casa memorială „Ion D. Sîrbu” Petrila / Două lansări de cărți

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

Joi, 2 septembrie 2021, la Casa memorială „Ion D. Sîrbu” din Petrila, un eveniment deosebit a avut în centru pe Ioan R. Ponta, pictor și scriitor, născut în Petrila, într-o familie de scriitori petrileni.

 

Ioan R. Ponta și-a lansat două cărți, La „Spicu verde” și  „Cocoșu negru”, apărute la Editura „Ștef” din Iași. Despre aceste cărți Mihai Barbu a afirmat : „Cărțile lui vorbesc despre o Petrilă patriarhală. Ele reprezintă o saga a Petrilei și a oamenilor de altădată. Autorul a reînviat un topos populat cu oameni extrem de vii, de frumoși. El arată cum cele două lumi, a momârlanilor și a minerilor, au început să se întrepătrundă. Putem afirma că aceste două cărți reprezintă documente literare și umane.”

Având în vedere contribuția lui Ioan R. Ponta la conturarea unei istorii exacte a orașului Petrila, la reînvierea unor nume legate de istoria Petrilei, Ion Barbu, în numele „Coloniei Literare Petrila” l-a susținut pentru acordarea de către Primăria Petrila a titlului de cetățean de onoare al orașului Petrila, titlu care, deocamdată, nu i-a fost acordat. În schimb, tot Ion Barbu i-a înmânat domnului Ioan R. Ponta Diploma cu titlul de cetățean al COLONIEI LITERARE PETRILA, precum și „Certificatul de apropitar”, conferindu-i-se în Colonia literară Petrila parcela 212, cu mențiunea că mărimea acestei parcele este cât două tălpi, parcelă care, la momentul adecvat, poate fi folosită ca loc de veci, pentru poziția în picioare. Astfel se creează o paralelă în regim umoristic la titlul neacordat de primărie.

În final, autorul a acordat autografe, iar participanții au închinat un pahar pentru succese viitoare.

Elisabeta BOGĂȚAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii