În cursul zilei de luni autorităţile locale de la Lupeni au sancţionat trei agenţi economici pentru nerespectarea legii.
Municipiul Lupeni a cunoscut în ultimele luni o dezvoltare impresionantă. Autorităţile locale fac însă eforturi pentru ca lucrurile bune care se întâmplă în Lupeni să fie din ce în ce mai multe. Însă pentru aceasta toată lumea trebuie să respecte legea şi să îşi achite datoriile către primărie. Pentru a vedea modul de respectare a legii de către agenţii economici (se ştie că neplata taxelor dăunează grav dezvoltării oricărei localităţi), conducerea Primăriei Lupeni a dispus efectuarea unor controale. În urma acestora s-au constatat mai multe încălcări ale legii, astfel că trei agenţi economici au fost sancţionaţi cu următoarele amenzi:
S.C. BRAPAT S.R.L. Lupeni a fost sancţionată cu amendă de 50.000 lei pentru nerespectarea măsurilor impuse în urma unui control anterior, privind demolarea construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire, şi cu termen nou de demolare a acestora în timp de 48 de ore.
S.C. ALGIPA S.R.L. Lupeni a fost amendată cu 10.000 lei pentru construire fără autorizaţie de construcţii în Staţiunea Straja şi demolarea acestora, precum şi pentru neplata concesiunii pe perioada 2014-2016.
S.C. BUCURA PRODCOM IMPEX S.R.L. Lupeni a fost amendata cu suma de 10,000 lei pentru construcţii fără autorizaţii de construire şi demolarea acestora.
Verificările vor urma şi în perioada următoare, astfel încât toţi agenţii economici să intre în legalitate. Iată cum, încet-încet, când cu duhul blândeţii, când cu biciul amenzii, Primăria Lupeni face ordine.
Sonia LIBERESCU