Campania de supraveghere activă a rabiei este în plină desfășurare în județul Hunedoara și va ține până în luna aprilie, anunță DSVSA. Acțiunea presupune împușcarea a 135 de vulpi pentru efectuarea de analize specifice în vederea depistării rabiei.
În conformitate cu Programul național de supraveghere, control și eradicare a rabiei, Direcţia Sanitară Veterinară și pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara desfăşoară şi în acest an acțiuni în vederea eradicării bolii, care se realizează prin supraveghere activă ce presupune vânătoare, recoltare și testare, dar și prin supraveghere pasivă care presupune testarea vulpilor/șacalilor, respectiv a altor animale găsite decedate.
Campania de supraveghere a rabiei la vulpi se realizează în această perioadă, după campania de vaccinare ce a avut loc la finalul anului trecut, prin distribuirea momelilor vaccinale pe cale aeriană in fondurile cinegetice si extravilanul localităților, dar și manuală, cum ar fi în apropierea vizuinilor vulpilor.
La nivelul judeţului Hunedoara, campania de supraveghere activă a rabiei a început din 11 februarie și se desfășoară până în luna aprilie și presupune recoltarea a unui număr de 135 de vulpi, cu mențiunea că deja au fost recoltate pānă în prezent 34 de vulpi.
Vulpile recoltate de pe toate fondurile de vânătoare de la nivelul judeţului sunt aduse la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara pentru efectuarea de analize specifice în vederea depistări rabiei.
Pentru o campanie de supraveghere pasivă eficientă se solicită şi sprijinul populaţiei, oamenii sunt sfătuiți să anunțe de îndată medicii veterinari în cazul în care văd vulpi moarte /şacali morţi / alte animale sălbatice moarte.
La nivelul judetului Hunedoara, în ultimii ani, nu a mai fost identificat niciun caz de rabie, inclusiv datorită campanilor de vaccinare antirabică a carnivorelor salbatice. În continuare, autorităţile sanitare veterinare, împreună cu reprezentanţi fondurilor de vânătoare, depun eforturi suplimentare de prevenire, supraveghere și control pentru eradicarea definitivă a acestora.