C-o fi una, c-o fi alta… / Loredana Juglea ne asigură că,...

C-o fi una, c-o fi alta… / Loredana Juglea ne asigură că, pe tocuri, sportul atrage cel mai mult… Marian Boboc crede că Loredana a executat cel mai senzual stop pe piept din lumea presei Văii Jiului

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 4 minute

Ieri a ieșit din tipar, în condiții grafice deosebite, cartea colegei noastre Loredana Juglea. Suntem siguri că, după ce o vor avea în mână, și cei mai vlăguiți cititori vor ajunge la concluzia că e bine să faci și „Sport pe tocuri”… Redacția „Ziarul Văii Jiului” se bucură de această reușită a Loredanei și îi urează la mai multe! Dincolo de urale, citiți mai vale prefața lui Marian Boboc, redactorul șef al unui cotidian de peste 3.000 de numere.

Pe Loredana am cunoscut-o prin 1998, când am lucrat împreună vreo 2 ani, la cotidianul „Matinal”. Nu am locuit în același birou, ci am concubinat în birouri separate. Separate, separate, dar alăturate, doar un perete despărțea crampoanele sportului de… catifeaua culturii. Pe atunci, Loredana era o fată nu doar înzestrată cu generozitate de natură, româncă get-beget din Livadia, ci și o pasionată de sport. Căci, în meseria de redactor sportiv nu poți presta corespunzător dacă nu ai, în primul rând, pasiune și, apoi, cultură, scriitură etc. Și Loredana avea și, din fericire, încă mai are pasiunea asta pentru sport. Pe atunci umbla pe stadioane, mai ales la meciurile de fotbal, unde veneau destui microbiști. Apariția ei pe orice arenă sportivă, cu decolteul… decoltat, pe tocuri până la nori, nu avea cum să nu fie salutată de galerie. Cum? Aștept să povestească chiar Loredana. Adevărul e că, la dotarea ei, Loredana putea să facă cel mai senzual stop pe piept din lume, fiind titulară de drept în orice echipă, fără probe de… joc.

Din 2000 drumurile noastre s-au despărțit. După vreo 7-8 ani, ne-am reîntâlnit în redacția cotidianului „Ziarul Văii Jiului” (care anul acesta a sărit de 3.000 de ediții tipărite!). Am constatat că anii care au trecut nu i-au răpit din entuziasmul meseriei, fapt destul de rar pentru un ziarist de cotidian. Care, de cele mai multe ori, înlocuiește entuziasmul cu rutina – cel mai mare dușman al ziaristului, pentru că ucide spontaneitatea, inventivitatea, făcând loc clișeului, plictisului, limbii de lemn și altor… limbi…

Ca redactor șef, îi citesc cu creionul roșu, volens-nolens, zi de zi, de mai bine de 10 ani, toate producția sportivă. Astfel, fără voia mea, am ajuns primul cititor al Loredanei. Și, fără să-mi fi dorit prea mult, cel mai informat în toate ramurile sportive din Valea Jiului (atâtea câte și cum mai sunt).

Fără doar și poate, copilul de suflet al Loredanei este fotbalul. Dar nici cu celelalte sporturi (rugby, popice, tenis de câmp, gimnastică, tenis cu piciorul, handbal, atletism, lupte libere, karate, șah ș.a.) nu se comportă ca o mamă denaturată, ci ca o mamă grijulie, bună. Fără articolele Loredanei Juglea, cea mai mare parte a mișcării sportive din Valea Jiului ar fi fost sortită anonimatului, iar de mulți dintre actanții acesteia nu ar fi auzit decât coechiperii, adversarii și familiile lor. Pe cei mai mulți dintre ei Loredana i-a scos la lumină din umbra anonimatului. De aceea, sportivii și conducătorii de cluburi din Valea Jiului ar trebui să îi fie recunoscători singurei ziariste sportive care scrie, la zi, nu doar despre competițiile în care sunt angrenați, ci și despre ei, sportivii. Nu cred că mai există vreun ziar în provincie, unde să se fi scris atâta despre sportivi, la zi, ca în „Ziarul Văii Jiului”, așa cum a scris și scrie Loredana Juglea, indiferent că aceștia evoluează, de multe ori, în ligi de subsol. Când unii dintre aceștia mai sar gardul recunoștinței pe care ar trebui să o aibă față de Loredana, devenind nerecunoscători/ ingrați/ ipocriți, ea se înfurie și îi pune la punct. Recunosc, atunci îmi place cel mai mult de Loredana. Mi-aș dori să fie furioasă mereu când scrie, pentru că supărarea îi face scrisul acid, spumos. Căci Loredana nu e doar „femeia păcii”, ci și un războinic „șef de trib”. Când vrea, Loredana știe să scrie și „la caterincă”.

E îndeobște împământenit că un ziar trăiește o zi, după care moare, apoi se naște altul și tot așa. Pentru a sfida acest dat al morții cotidiene și pentru a rămâne în posteritate, un ziarist adevărat, născut, ci nu făcut, trebuie să-și adune într-o carte cele mai importante „dări de seamă”, după o viață scrisă la ziar. Atunci ziaristul, fie el și sportiv, poate deveni „nemuritor”. Deși mai are mult până când, cu creionul chimic muiat în saliva-i de microbistă practicantă va trage linia vieții de cronicar sportiv, Loredana face primul pas pe gazonul „nemuririi” de jurnalist. Și aceasta, după o „încălzire” de câteva decenii. Acum Loredana Juglea își adună într-o carte (prima) câteva dintre articolele sale scrise la „zi”, sub presiunea „orei de închidere” când redactorul șef fluieră sfârșitul ediție, ca o echipă harnică punctele în clasament. Deși sunt rapidist, în meciul acesta țin cu Loredana. Și îi urez să dribleze cu aceeași naturalețe și inventivitate pe gazonul presei sportive și să marcheze cât mai multe goluri de generic (dacă se poate la vinclul presei, din voleu) cu capul, din lovitură liberă, din orice poziție… Și să paseze cât mai puțin cu portarul…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii