Brigadierul Cătălin Cenuşă: „Mulţumesc şi Ziarului Văii Jiului, pentru faptul că a...

Brigadierul Cătălin Cenuşă: „Mulţumesc şi Ziarului Văii Jiului, pentru faptul că a fost alături de noi, minerii de la această mină, relatând cu obiectivitate activitatea noastră şi permiţându-ne să ne spunem problemele”

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 3 minute

Episodul dureros al închiderii minei Petrila a continuat şi sâmbătă, 31 octombrie, cu o întâlnire de rămas bun petrecută în sala de evenimente din corpul administrativ al minei. 
Nu demult, colegul nostru Marian Boboc îşi lansa acolo o carte despre câteva file din istoria mineritului. Sala era aproape plină şi în ea se vorbea de către unii invitaţi de salvarea mineritului, de perspectivele găsirii unor soluţii care să facă să nu se închidă mineritul din Vale şi alte lucruri din astea. Vorbe mari… degeaba. După nu foarte multă vreme, sâmbătă am asistat pe undeva la „pomana mortului, Mina Petrila”, după ce cu o zi înainte minerii din brigada lui Cenuşă aduceau la suprafaţă, în rampa puţului, ultima tonă de cărbune scoasă din această mină. La acţiunea organizată de Sindicatul „Orizonturi Noi”, de sâmbătă, 31 octombrie, începând cu orele 11:00, au participat „toţi directorii minei care mai sunt în viaţă din anul 1980 încoace”, precum şi o serie de colegi ai ortacilor de la Petrila, oameni venerabili aflaţi acum în pensie. Pe lângă toţi aceştia, fireşte, n-au lipsit nici actualii membri de sindicat, mineri care de-acum înainte îşi vor desfăşura activitatea la Mina Lonea.
Ca amintire, fiecare participant a primit câte o insignă, care a marcat anii în care mina a funcţionat: 1859 – 2015.
Discursuri, lacrimi şi durere pe feţele unor participanţi, strângeri de mână… Cam aşa s-a terminat activitatea uneia dintre cele mai vechi mine din Europa! E trist, dar real ce se întâmplă. Bine că măcar o mână de oameni au marcat această ultimă întâlnire, care să rămână în istoria recentă a mineritului, atât cât mai reprezintă el ceva.
Liderul de sindicat şi brigadierul Cătălin Cenuşă, cel care a fost organizatorul acestei ultime acţiuni sindicaliste şi minereşti de la suprafaţa Minei Petrila, ne-a declarat: „Momentul de azi e unul prin care am dorit ca noi, cei din brigada mea şi din  sindicatul pe care-l conduc, să marcăm evenimentul de închidere. După cum vedeţi nu este o festivitate, o bucurie, e doar o acţiune prin care punctăm un eveniment trist, de care ştiam de câţiva ani de zile, dar pe care nu avem cum să-l iubim. Am lacrimi în ochi şi mă simt de ieri, de când am scos ultimul vagonet cu cărbune la suprafaţă, foarte trist, apăsat, măcinat de ideea că unii au decis să închidă Mina Petrila, casa noastră, la aşa-zisa cerinţă a Uniunii Europene. Nu e drept ce s-a întâmplat. Am spus-o şi o zic, mina mai putea avea viaţă încă mulţi ani, chiar şi fără investiţii, dar, din păcate, nu decidem noi, minerii. Decid alţii pentru noi şi care nu simt şi nu vor simţi niciodată ceea ce simţim noi. În paginile ziarului dumneavoastră aş vrea să trec şi mulţumirile mele pentru toţi ortacii cu care am lucrat la această mină, pentru clipele petrecute în munca noastră de zi cu zi, precum şi pentru unii dintre conducătorii noştri pe care i-am avut de-a lungul anilor şi care ne-au coordonat activitatea, pentru unii dintre aceştia inima bătând, într-adevăr, pentru această mină şi pentru minerii din ea. Celorlalţi, care au condus mina cum au condus-o, poate doar la comandă politică şi fără niciun sentiment faţă de oameni şi mină, nu le transmit nimic, poate doar să-i ierte Dumnezeu şi să ne ajute să-i iertăm şi noi, ca să nu plecăm din această lume cu acest păcat al neiertării asupra noastră. Mulţumesc şi Ziarului Văii Jiului, pentru faptul că a fost alături de noi, minerii de la această mină, relatând cu obiectivitate din activitatea noastră şi permiţându-ne să ne spunem problemele. Noroc bun, tuturor ortacilor care-şi mai desfăşoară activitatea la alte mine, dar şi celor care şi-au încheiat activitatea în subteranul Minei Petrila sau în subteranele celorlalte mine din Valea Jiului. Minte luminată guvernanţilor şi politicienilor, ca să salveze măcar ce a mai rămas din mineritul românesc. Nu e târziu nici acum măcar, ca celelalte mine să fie salvate şi să rămână în viaţă, totul ţine cel mai tare doar de voinţă politică şi de profesionalism, de găsirea de soluţii rapide care să schimbe soarta minelor de huilă”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii