Beneficiarii ajutorului social se pot angaja ca zilieri

Beneficiarii ajutorului social se pot angaja ca zilieri

Timp de citire: un minut

Primăria Deva a adus azi la cunoștința opiniei publice că legea permite beneficiarilor ajutorului social să lucreze ca zilieri.

Persoanele juridice din municipiul Deva care au nevoie de forţă de muncă pentru activităţi sezoniere pot angaja, ca zilieri, persoane ce beneficiază de ajutor social. Această nouă activitate este disponibilă ca urmare a modificărilor aduse Legii privind venitul minim garantat, cu scopul de a valorifica forța de muncă locală.

Astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale din municipiul Deva care au nevoie de forţă de muncă pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere pot transmite o solicitare, în scris, Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I. L. Caragiale, nr. 4) sau pe adresa de e-mail dasdeva@primariadeva.ro, cu precizarea activităților și a perioadei pentru care au nevoie de zilieri, precum și a numărului de lucrători de care au nevoie.

Termenul de depunere a solicitărilor este data de 20 a fiecărei luni, pentru luna următoare.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2018, Primăria Municipiului Deva va întocmi planul de activităţi sezoniere în funcție de solicitările primite. Dacă o persoană care beneficiază de ajutor social refuză două oferte de activități sezoniere, aceasta își pierde dreptul la ajutorul social.

Prioritară rămâne efectuarea orelor de muncă în folosul comunității, prevăzute în legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

La începutul anului 2019, în evidențele Direcției de Asistență Socială Deva se aflau 63 de persoane, beneficiare de ajutor social, apte de muncă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii