Serviciile educaționale oferite copiilor și tinerilor hunedoreni, precum și pregătirea examenelor naționale și bacalaureat au constituit principalele teme ale discuțiilor care au avut loc astăzi între prefectul Călin Petru Marian și conducerea Inspectoratului Școlar Județean împreună cu inspectorii pentru fiecare disciplină școlară.
La întâlnire a participat și prof. Paul Rusu, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar – Județul Hunedoara.
Pe parcursul întâlnirii care a avut loc la Inspectoratul Școlar Județean s-a discutat despre rolul și responsabilitatea pe care o are școala în societate, în general, dar și despre posibilitățile de a crește calitatea învățământului hunedorean în această perioadă post pandemică, dar și una deosebit de bună din punct de vedere a finanțărilor din surse europene și guvernamentale pentru o mai bună dotare tehnică.
Prefectul județului, Călin Petru Marian, a mulțumit tuturor cadrelor didactice din învățământul hunedorean, pentru modul în care și-au făcut meseria în perioada dificilă și complicată cauzată de pandemie. De asemenea, a precizat că Instituția Prefectului este un partener implicat în acțiunile didactice și va sprijini orice inițiativă care determină dezvoltarea și modernizarea sistemului de învățământ hunedorean.
Nu în ultimul rând, prefectul județului a solicitat ca echipa Inspectoratului Școlar să se implice în continuare într-o relație instituțională bună cu autoritățile locale, în atragerea de fonduri europene pentru dotarea școlilor și în creșterea numărului de elevi din clasele profesionale și din sistemul DUAL, în condițiile în care întreaga economie are nevoie de muncitori calificați în diferite domenii ale activității de producție.