Bani europeni pentru oamenii de afaceri interesați

Bani europeni pentru oamenii de afaceri interesați

Timp de citire: 2 minute

Intro:       

Oamenii de afaceri interesați de accesarea fondurilor europene au avut  ocazia vineri, din nou, să afle toate informațiile care îi interesează. Mai au timp până în 20 decembrie să finalizeze documentele, iar mai apoi să aplice pentru obținerea de finanțare. Oricine poate accesa fonduri, trebuie doar să își dorească, dar și să îndeplinească o serie de condiții.

Corp stire:

Crește interesul pentru accesarea de fonduri europene în rândul micilor întreprinzători din Valea Jiului, iar pentru a-i îndruma și a le veni în sprijin Asociația de Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului organizează frecvent întâlniri la care cei interesați pot participa pentru a afla informații amănunțite despre diversele axe de finanțare, dar și pentru a afla răspunsuri la întrebări. O astfel de întâlnire a avut loc, vineri, la Primăria Petroșani.

„Acesta este de fapt rolul nostru, acela de a informa în primul rând comunitatea de afaceri din Valea Jiului și pe cei care sunt dornici să dezvolte afaceri aici, despre oportunitățile pe care le avem în această regiune și mai ales care sunt condițiile pe care o persoană sau un antreprenor care dorește să-și deschidă o afacere, să scaleze o afacere  sau să vină în Valea Jiului și să muncească în momentul de față”, a declarat Alexandru Kelemen, director executiv ADTIVJ.

Din 20 decembrie se pot depune cererile de finanțare, așadar cei interesați mai au la dispozitie o lună să finalizeze documentele necesare pentru a aplica.

„Suntem în perioada de pregătire, în data de 20 decembrie se lansează, se deschide practic aplicația pentru a depune proiectele, deci este o perioadă în care mediul de afaceri trebuie să se pregătească foarte mult în ceea ce privește maturarea proiectelor pe care le au. Noi la ADTIVJ încercăm să îi ajutăm, să le explicăm în ce direcție ar trebui să meargă astfel încât ei să respecte condițiile din strategia de dezvoltare a Văii Jiului, deoarece avem și un rol de avizare, îndrumare de fapt, o condiție de eligibilitate să respecte această strategie, și să aibă un caracter integrat, adică să și aducă un plus valoare comunității din Valea Jiului”, a adăugat Kelemen.

Interes există din partea mediului de afaceri. Cei mai mulți vin și cer informații ADTIVJ-ului sau și le iau singuri de pe platformele de specialitate, dar sunt și antrepernori care aleg consultanți specializați din toată țara.

„Noi încercăm să fim prezenți pe toate canalele, știm că foarte mulți dintre ei nu pot să fie prezenți fizic, și de aceea suntem și în zona aceasta de online pentru că știm că este și un efort destul de consistent din partea lor să pregătească aceste afaceri, planul de fapt. Știu că sunt foarte mulți consultanți externi care lucrează pentru firme din Valea Jiului ca ele să scaleze, și eu nu trebuie să vină de fiecare dată, dar oricum la toate întâlnirile pe care noi le facem încercăm să le punem și pe site-ul nostru la valeajiului.eu, pregătirea fiind foarte importantă, iar la momentul decembrie 20 să putem să avem deja niște proiecte mature și care respectă direcțiile strategice pe care ni le-am asumat prin strategie”, a concluzionat Alexandru Kelemen, director executiv ADTIVJ.

Subiectele întâlnirii au fost legate de Ghidul Solicitantului „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM-urilor care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”  și procedura  pentru conformitate cu Strategia Văii Jiului și caracterul integrat al propunerilor de proiect.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii