Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române [Bucureşti, 1998], basmul este o naraţiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forţele binelui şi ale răului în lupta pentru şi împotriva fericirii omului.
Sistemul comunist, teoretizat la început şi transpus în practică în spaţiul românesc după 1945, s-a dovedit, dacă facem referire la definiţia de mai sus, un basm de-a lungul întregului său parcurs.
În interiorul său, personajele pozitive – foşti ilegalişti comunişti, organele statului, instituţiile statului depuneau toate eforturile pentru crearea statului nou, a democraţiei populare, pentru crearea socialismului egalitarist, care toate, în final să ducă la apariţia „omului nou”. Însă, eforturile lor se loveau, mai ales în primii ani de după preluarea puterii de „zmei”.
Zmeul este în mitologia românească o fiinţă supranaturală asemănătoare balaurului, dar deseori apare şi sub forma umană. Ipostasul antropomorf este „monstruos, gigantesc şi neamornic în aspectul anatomic, dispunând de obicei de însuşiri miraculoase, dar lipsit de inteligenţă şi subtilitate”. [Ovidiu Bârlea, Folclorul românesc. Momente şi sinteze, Bucureşti, 1981].
În cazul nostru, prin zmei şi balauri am încercat să identificăm chiaburii, burghezii retrograzi, uneltele capitaliste exploatatoare. Toţi aceşti se opuneau cu dârzenie şi şiretenie eforturilor „majorităţii” de a crea o lume mai bună, o lume „nouă”.
Haideţi să prezentăm, câteva din aceste elemente retrograde, aşa cum sunt ele „demascate” prin articolele din presa vremurilor de luptă.
„Pe drumul înfăptuirii socialismului la noi în ţară un rol deosebit îl joacă cooperativele, deoarece odată cu înfiinţarea cooperativelor a dispărut vechea şi murdară metodă de exploatare a afaceriştilor, comercianţilor şi capitaliştilor care nu căutau altceva decât să se îmbogăţească pe spatele poporului muncitor. […]
Pentru asigurarea repartiţiei mărfurilor aşa cum ne învaţă Partidul, un rol deosebit îl au cei care sunt aleşi în conducerea cooperativelor şi în care poporul muncitor are toată încrederea.
De această responsabilitate, nu sunt pătrunşi toţi gestionarii, uitând că ei sunt puşi acolo de popor, ca să servească interesele lui.
Un exemplu de acest fel îl avem la Cooperativa Dacia din Geoagiu. Când un ţăran sărac solicită o pereche de încălţăminte de la gestionarul cooperativei Ionescu, în cele mai multe cazuri este refuzat , spunându-i-se că nu este marfă.
În ziua de vineri, 24 martie, chiabura Lupoaica a fost găsită de către tov. Preşedinte al Comitetului Provizoriu de Plasă, tocmai în momentul când a fost servită de Ionescu, gestionarul cooperativei, cu două perechi de bocanci, iar atunci când a fost întrebat dacă nu cumva a uitat ale cui interese serveşte, a răspuns că face un lucru legal cu toate că chiabura Lupoaica a reuşit să cumpere 5 cartele, din care una a chiaburului Lupu, iar restul de 4 cartele le-a cumpărat de la alt speculant din satul Sibişel, cu numele Căliman.
Prin vigilenţa oamenilor muncii chiaburii şi uneltele lor sunt demascaţi la timp”. [Cum înţelege să-şi facă datoria gestionarul Ionescu de la Cooperativa Dacia din comuna Geoagiu, în „Drumul Socialismului”, Anul II, Nr.14, Deva, 10 aprilie 1950].
„La secţia Industrii şi Gospodării Locale întreprinderea comunală 1 Mai, unde este director tov. Corbu, au fost puse elemente care nu au nimic comun cu clasa muncitoare, elemente provenite din foşti exploatatori şi care deţin munci de răspundere. […] Tot în această secţie disciplina în timpul muncii nu a fost respectată. Aşa a fost cazul tovarăşilor Ştefănescu, L. Lupaş şi Radu Eleonora, care în timpul orelor de muncă, umblă prin oraş după chestiuni cu totul în afara interesului serviciului lor. […]
La secţia Întreprinderii Edilitare, unde este director tov. Boroşan I. munca nu a fost destul de bine organizată, ceea ce a făcut ca străzile oraşului Deva să fie neglijate din punctul de vedere al curăţeniei, stând zile întregi gunoaiele grămadă, care trebuiau cărate în afara oraşului. […]
Un caz şi mai interesant se prezintă la gospodăria chibzuită agricolă-silvică, al cărei responsabil este tov. Vălureanu, unde a fost încadrată o fostă contesă, pentru crescătoria de păsări. Aici, într-un timp scurt, au pierit 115 pui, iar 4 purcei au murit pentru că tov. Vălureanu nu a binevoit să ştie că medicul veterinar are sarcina oricând de a controla starea de curăţenie şi sanitară atât a crescătoriei de proci, cât şi a celei de păsări”. [Să ne cunoaştem greşelile în muncă pentru a lichida cu ele, în „Drumul Socialismului”, Anul II, Nr.34, Deva, 21 august 1950].
„Cel mai mare duşman al ţărănimii muncitoare este chiaburul. În comuna Jelinţi chiaburul Herczeg Elemer prin teroarea ce o deslănţuia împotriva ţărănimii muncitoare a reuşit ca să-i rămână numele de măria ta. Aşa viclean cum e, el a reuşit ca de pe spinarea ţărănimii muncitoare să aibă nu mai puţin de 45ha de pământ care îl lucrează cu servitori, şi cu clacă.
Iată un exemplu de îmbogăţire a chiaburului Herczeg Elemer: în ziua de 15 august măria sa şi-a făcut planul să treere grâul recoltat cu sudoarea ţăranilor săraci şi mijlocaşi din Jelinţi. Prin metodele lui mârşave, chiabureşti, a reuşit să adune 19 oameni să-i lucreze la clacă la treerat. Chiaburul a avut grijă să promită ţăranilor muncitori că la anul viitor are să le dea el ceva…
Demascat fiind de batozarul Lomonar Gh. în faţa ţărănimii muncitoare, măria sa chiaburul a fost obligat să plătească celor 19 ţărani clăcaşi câte 400 de lei pe zi pentru tot timpul cât au lucrat”. [Varro Ştefan, Chiabur demascat, în „Drumul Socialismului”, Anul II, Nr.34, Deva, 21 august 1950].
„La aria electrificată din faţa şcolii elementare din satul Sâtandrei, raionul Hunedoara treeră zi şi noapte două batoze de la S.M.T. Orăştie, pentru a termina cât mai repede stogurile de grâu pe care ţăranii muncitori le clădesc fără încetare în faţa batozelor, pentru a le treera cât mai curând, achitându-şi la timp obligaţia de predare a cotelor, cuvenite statului.
Dar printre ţăranii muncitori mai sunt şi câteva năpârci de chiaburi, care caută să pună piedici bunului mers al muncii de treeriş la această arie, cum este chiaburul Arteanu Petre, zis Mâţă, din Sântandrei, care în seara zilei de 3 august a oferit un litru de ţuică mecanicului Gârleanu Gheorghe, şi 1000 de lei delegatului de la batoză, ca ei să <<aranjeze>> în aşa fel lucrurile, ca batoza să nu mai funcţioneze noaptea, iar ţăranilor muncitori să le spună că este stricată.
Dar în loc să-şi însuşească sfaturile chiaburului, batozarii l-au demascat în faţa ţăranilor muncitori”. [Murg I. Avram, O ispravă chiaburească, în „Drumul Socialismului”, Anul III, Nr.46, Deva, 16 august 1951].
„La aria din satul Lunca, raionul Brad, a fost descoperit proprietarul de batoză Bărăşteanu Arsenie, care în înţelegere cu delegatul de la batoză şi cu delegatul sătesc, înşela la cântar, luând de la ţăranii muncitori mai mul uium şi mai multă cotă decât se cuvenea.
Faptul că proprietarul de batoză se oferea să transporte gratuit cotele şi uiumul la baza de recepţie din Brad a dar de bănuit ţăranilor muncitori care îşi treerau grâul la această arie.
Prin vigilenţa tovarăşului Ticiu Ioan, membru de partid, proprietarul batozei a fost prin într-o bună zi că se întorcea cu vreo trei saci de grâu de la baza de recepţie. Fiind întrebat cei cu grâul din saci, Bărăşteanu Arsenie a susţinut că nefiind grâu de calitate, a fost respins de la baza de recepţie, urmând a fi dat prin trior şi apoi predat din nou.
Tovarăşul Ticiu Ioan nu s-a mulţumit cu acest răspuns ci a anunţat imediat postul de miliţie din Baia de Criş, care făcând cercetările necesare a constatat că proprietarul de batoză şi-a însuşit cantitatea de 173 kg grâu prin înşelarea la cântar a ţăranilor muncitori din satul Lunca.
Grâul a fost confiscat şi atât proprietarul cât şi delegatul de la batoză au fost daţi în judecată pentru sabotaj”. [Popovici Mihai, A sustras grâu prin înşelare la cântar, în „Drumul Socialismului”, Anul III, Nr.50, Deva, 26 august 1951].
„Până nu demult domnul Brutaru Viorel din Orăştie era socotit chiabur. Cum se face, cum nu, destul că printr-o întâmplare misterioasă a fost scos din rândurile acestei pături <<dezonorată>>.
Se vede că tovarăşii de la sfatul popular din oraşul Orăştie nu şi-au însuşit istorica Hotărâre a CC al PMR din 3-5 martie 1949, care despică trecutul de viitor şi arată singura cale justă pe care trebuie să meargă ţărănimea muncitoare pentru a scăpa de jaful chiaburesc, de sărăcie şi necazuri.
Se vede că tovarăşii de la sfatul popular nu ştiu că aceia care nu-şi muncesc singuri pământul, deşi nu au prea multe hectare, dar întrebuinţează braţe de muncă străine, sunt chiaburi şi trebuie consideraţi şi trataţi ca atare.
Dar cum se face că Brutaru Viorel a fost scos din rândurile chiaburilor în timp ce întrebuinţează braţe de muncă străine, în timp ce dă pământul în parte şi se dovedeşte a fi duşman al celor ce muncesc? […]
Dar funcţionarul conştiincios, el mijlocaşul pe nume Brutaru Viorel, acum în campania de însămânţări a crezut să mai facă puţină politică, dar aşa fără cuvinte, însă să doară.
O parte din pământ l-a dat în parte, în alta a semănat grâu neselecţionat, netratat şi pe jumătate tăciune. Aşa a înţeles să procedeze mijlocaşul Brutaru Viorel, funcţionar conştiincios la bancă în Orăştie, om apreciat al sfatului popular.
Este un merit deosebit al tovarăşilor care au descoperit mârşăvia chiaburului dejucându-i planurile, dar este o lipsă serioasă a lor că nici până în 19 octombrie nu-l înzestrează cu un articol din legea 183, deşi fusese descoperit în 13 octombrie”. [De ale chiaburului, în „Drumul Socialismului”, Anul III, Nr.66, Deva, 21 octombrie 1951].
„Pentru a îngreuna bunul mers al campaniei de treieriş, chiaburii – duşmani înrăiţi ai poporului muncitor – întrebuinţează fel şi fel de metode mârşave.
Astfel, zilele trecute au fost demascaţi chiaburii: Pienaru Ioan, din Alba Iulia, Repede Ştefan, din comuna Mihalţ raionul Alba şi Grămescu Avram din comuna Beriu raionul Orăştie, care în loc să-şi repare batozele şi trioarele, au căutat să le distrugă înlăturând de la ele unele piese.
Încercările lor de a lovi în economia statului nostru de democraţie populară şi în succesul reformei băneşti, au fost demascate la timp de către ţăranii muncitori şi de organele locale ale puterii de stat. După ce au fost identificate faptele lor mârşave, chiaburilor li s-au adresat apeluri de trimitere în judecată.
De asemenea, au fost demascaţi chiaburii Vişoiu Lazăr, din comuna Strei-Sângeorgiu raionul Hunedoara şi Nichifor Petraşcu din comuna Ciugud raionul Alba, care nici până acum nu au început să-şi repare batozele şi tractoarele, crezând că în felul acesta vor reuşi să împiedice bunul mers al campaniei de recoltare şi de treieriş. După ce au fost demascaţi, sfaturile populare din aceste comune i-a obligat pe chiaburii sabotori să-şi repare batozele în bune condiţiuni şi în cel mai scurt timp”. [Chiaburi demascaţi şi daţi pe mâna justiţiei, în „Drumul Socialismului”, Anul IV, Nr.49, Deva, 15 iunie 1952].
„Printre alţi chiaburi din comuna Dobra, raionul Deva, se află şi chiaburoaica Budiu Felicia, proprietară a unei mori, de pe urma căreia a exploatat timp îndelungat ţărănimea săracă şi mijlocaşă, rotunjindu-şi averea.
Duşmană de moarte a regimului nostru, ea a pus la cale împreună cu morarii săi, Holţi Iosif şi Karlicek Andrei, tot felul de planuri şi acţiuni cu scopul de a sustrage din predarea uiumului, cantităţi mari de cereale.
Cu vicleşugurile puse în practică, chiaburoaica Budiu Felicia a sustras în cursul lunii mai cantitatea de 321 kg grâu, 285 kg porumb, 13 kg ovăz şi 18 kg secară, iar în cursul lunii iunie până la data când vicleşugurile au fost scoase la suprafaţă, au mai sustras încă 98 kg grâu, 84 kg porumb şi 5 kg secară, pe care le vindea la preţul de speculă, lovind în puterea de cumpărare a leului nou”. [Chiaburi demascaţi, în „Drumul Socialismului”, Anul IV, Nr.53, Deva, 29 iunie 1952].
„Îngrijirea copiilor de la grădiniţa sezonieră din Bretea Mureşană, raionul Deva, a fost încredinţată educatoarei Lupu Aurelia, care prin faptele ei nu merită această cinste.
De curând, ea a bătut copiii colectiviştilor Stoenescu Gheorghe şi Ardeleanu Petru, uitând că o asemenea educaţie o folosea numai burghezia. Pe lângă această abatere nepermisă în regimul nostru de democraţie populară, educatoarea Lupu Aurelia sustrage însemnate cantităţi de griş, zahăr, orez şi urmăreşte numai interesele sale proprii fără a se ocupa de educaţia sănătoasă a copiilor. În loc să-şi îndeplinească cu conştinciozitate datoria ce o are faţă de tânăra generaţie, care aşteaptă să înveţe lucruri frumoase de la educatoarea lor, ea îşi creşte cu grijă cei doi porci, 20 de gâşte şi 50 de găini. Asemenea elemente afaceriste nu au ce căuta în nici un post de răspundere”. [ O educatoare cu atitudini nesănătoase, în „Drumul Socialismului”, Anul IV, Nr.53, Deva, 29 iunie 1952].
„Zilele trecute, la difuzoarele oraşului Haţeg, s-a făcut cunoscut oamenilor muncii, demascarea lui Popescu Dumitru, fost planificator la Of. P.T.T. Haţeg, pus în slujba chiaburilor, reacţionarilor şi a acelora care nu văd cu ochi buni întărirea pe zi ce trece a regimului nostru de democraţie populară.
În calitatea pe care o avea, Popescu Dumitru, divulga chiaburilor reacţionarilor şi moşierilor ca: Baciu Ioan, Anman Tudose, Cosma Octavian şi Şmerii Bela, secretele de stat.
Cu chiaburul Baciu Ioan, acesta avea legături strânse, promiţându-i că în calitatea sa, va interveni pentru scoaterea lui din categoria chiaburilor, dacă acesta, îi va da în schimb, în proprietate un lot de pământ. În acelaşi timp, Popescu Dumitru, aproviziona cu <<de toate>> pe Şmerii Bela, moşier expropiat, pe care i le transporta la locuinţă.
Pierzându-şi încrederea în el, muncitorii şi funcţionarii Of. P.T.T. Haţeg, l-au urmărit zi de zi, iar zilele trecute într-o adunare l-au demascat. În urma demascării lui, Popescu Dumitru a fost îndepărtat din rândurile oamenilor cinstiţi, şi dat pe mâna justiţiei”. [Fărcaş Petru, Unealtă chiaburească demascată, în „Drumul Socialismului”, Anul IV, Nr.86, Deva, 26 octombrie 1952].
Semnificativă însă, aşa cum am văzut şi din rândurile prezentate mai sus, este prezenţa actorului salvator, a eroului cavaleresc care întruneşte elementele esenţiale de vitejie, puritate morală, spirit justiţiar, abnegaţie, virtute, forţă fizică şi spirituală, ingeniozitate, pasiune, precum şi fidelitate absolută faţă de sistem şi reprezentanţii acestuia. Şi în rândurile acestea îi vom întâlni fie pe ţăranii muncitori, fie pe muncitorii stahanovişti, fie pe intelectuali care văzuseră proprietăţile luminii care venea de la răsărit. Important este că statul şi sistemul erau într-un final salvate şi se putea continua lupta de construcţie a utopicul sistem comunizant.
