Azi, la Petrila, în Cartierul 8 Martie, / Hramul Bisericii Sf. Apostoli...

Azi, la Petrila, în Cartierul 8 Martie, / Hramul Bisericii Sf. Apostoli Petru şi Pavel

Timp de citire: 2 minute
Cea mai nouă Sfântă Biserică ortodoxă înălţată la Petrila este Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel din Cartierul 8 Martie.
Cum astăzi toată lumea creştinească îi sărbătoreşte pe cei doi mari şi luminaţi apostoli ai lui Hristos, am stat de vorbă cu parohul acestui sfânt lăcaş, preotul Adrian Boantă. „Va fi o Sfântă Liturghie specială, în cinstea hramului Bisericii noastre, la care să sperăm că vor veni cât mai mulţi credincioşi şi enoriaşi, pentru a ne bucura cu toţii împreună.
Îi aşteptăm cu drag pe toţi! Vedeţi dumneavoastră, în nici cinci ani a apărut în acest cartier, cel mai mare din Petrila, o minunăţie de biserică, care era mai mult decât necesară cetăţenilor de-aici. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Gurie şi la îndemnul dumnealui, pe data de 4 septembrie 2011 puneam piatra de temelie la acest edificiu creştin-ortodox, în prezenţa Episcopului Devei şi Hunedoarei, a unui sobor de preoţi şi a unei asistenţe foarte mari de oameni din cartier, fericiţi că vor avea mai aproape de ei o Sfântă Biserică. În circa patru ani de-atunci, pe 31 ianuarie anul acesta, avea loc sfinţirea, iar într-un viitor apropiat mai urmează pictura, fapt ce va încheia lucrările de construcţie. La săvârşirea acestei construcţii şi-au adus aportul mai mulţi oameni sau instituţii şi e bine să-i nominalizăm pe toţi şi în numele consiliului bisericesc, al meu şi al enoriaşilor să le mulţumim şi pe această cale. În primul rând, l-aş aminti pe unchiul meu, profesorul Gheorghe Boantă, apoi pe răposaţii Mărioara şi Neluţu Onofrei şi, nu în ultimul rând, Primăria şi Consiliul Local Petrila care ne-au sprijinit cu fonduri. Pe lângă toţi aceştia, o contribuţie am avut şi eu şi familia mea, precum şi mai mulţi oameni de bine şi iubitori de Dumnezeu, din Petrila, din cadrul parohiei sau nu, dar şi din alte locuri, care, cu toţii, au ţinut să rămână anonimi. Dumnezeu să-i aibe în paza Sa pe toţi şi să-i binecuvânteze! Hramul acesta pe care-l sărbă­torim în 29 iunie îmi doresc să fie ca o reîntâlnire petrileană cu toţi cei care au plecat de-aici, din oraş, din diverse motive. De la anul ne dorim să organizăm de ziua de Sf. Apostoli Petru şi Pavel o mare nedeie, unde vrem să reunim toţi momârlanii Petrilei şi, de ce nu, ai Văii Jiului cu fiii parohiei plecaţi spre alte zări. Vrem ca atunci toată lumea momârlanilor să vină îmbrăcată la Liturghie în straie tradiţionale, iar apoi să continuăm cu nedeia. Să fie o sărbă­toare şi o bucurie pentru toţi partici­panţii, pentru toţi petrilenii. Ne-am dori ca această nedeie de care vorbesc să devină în timp o tradiţie de vară însemnată pentru calendarul momârlanilor, a Petrilei şi a zonei noastre, continuând astfel tradiţia începută de strămoşii noştri şi întreruptă în anii gri ai comunismului. Dumnezeu să ne ajute pe toţi!”, a declarat, pentru ZVJ, preotul Adrian Boantă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii