Avansări și promovări în rândul jandarmilor hunedoreni

Avansări și promovări în rândul jandarmilor hunedoreni

Timp de citire: un minut

 

 La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, în data de 1 august, s-a desfăşurat ceremonialul militar ocazionat de înaintarea în gradul următor, la termen, a ofiţerilor, maiștrilor militari şi subofiţerilor jandarmi care îndeplinesc condiţiile legale.

Activităţile au debutat cu arborarea drapelului național, intonarea Imnului de stat şi au continuat cu citirea ordinelor de înaintare în gradul militar, de către inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, colonel dr. Robert – Iulian VÎȚĂ.

În cadrul ceremonialului militar au fost înaintaţi în grad la termen 5 ofiţeri, 11 subofiţeri și un maistru militar.

De asemenea, doi subofițeri au fost trecuți în corpul ofițerilor, prin ordin al ministrului afacerilor interne, primind gradul de sublocotenent, în urma absolvirii Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, forma de învățământ – frecvență redusă.

Totodată, un ofițer, absolvent al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2017, forma de învățământ – cu frecvență, a fost repartizat în cadrul unității noastre.

La activitatea festivă au participat și reprezentanți din cadrul celorlalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice de la nivelul județului: Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara,  Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Hunedoara, Direcția Județeană de Informații Hunedoara.

Inspectorul şef a adresat mulţumiri şi felicitări cadrelor militare care au fost avansate şi le-a urat succes în continuare, în parcurgerea tuturor etapelor specifice carierei militare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii