Au ruginit flintele vânătorilor petroşeneni, sau le-a slăbit vederea? / Pe Sălătruc obrazul subţire de urs cu miere se ţine

Ca să demonstrăm cele scrise mai sus şi să susţinem apelul disperat a mai multor familii de momârlani atacate în ultimii ani de urşi, lupi şi mistreţi, fără ca nimeni să-le ajute mai apoi, vă prezentăm un caz recent de pe Sălătruc, unde se pare că o ursoaică cu pui a atacat stupi de albine situaţi în grădina casei familiei Rusu. Din cei 15 stupi, 6 au fost devalizaţi complet, nemairămânând nimic din ei, iar albinele omorâte, mierea fiind „linsă pe bot” de ursoaică. Stupii sunt situaţi la câţiva zeci de metri de casă. Familia Rusu a mai suferit şi alte atacuri ale urşilor, de-a lungul timpului, care au venit până lângă casă la nişte berbecuţi, sau au încercat să ia cu totul alte animale aflate în curtea casei! Mai mult, mistreţii şi lupii sunt la ordinea zilei, primii – vara-toamna, ceilalţi – primăvara-iarna. Tot în Sălătruc, au fost atacate de nenumărate ori şi alte gospodării, au existat cazurile de dulăi omorâţi noaptea, fără să existe nici acum o poziţie oficială din partea asociaţiei de vânători şi a altor organe în drept, iar exemplele pot continua.

În imaginile surprinse de noi vineri, 24 iunie, puteţi vedea cum arată stupii făcuţi praf, dar şi un prun unde ursoaica şi-a încercat pesemne puterile sau a avut program de pedichiură („ascuţire a unghiilor”). Să nu mai vorbim de otava grădinii, care a fost pusă la pământ de zbenguiala vizitatorilor. Stimaţi vânători, toate aceste daune cine le plăteşte? Protejat, protejat, dar dacă moare un om – să zicem că cineva din familia Rusu se afla, întâmplător prin grădină – cine răspunde? Trebuie să aşteptăm cu toţii să avem pierderi de vieţi omeneşti ca să se ia măsuri? De ce nu pot fi luaţi aceşti urşi care s-au obişnuit să dea iama prin gospodăriile oamenilor şi să fie duşi hăt, departe, undeva într-un regim semicontrolat?

Pentru că timpul a fost scurt şi am vrut să scriem acest material ca să-i ajutăm pe oameni, aşteptăm precizări din partea Asociaţiei Vânătorilor Petroşani, care să prezinte cetăţenilor nu doar starea de fapt a vânatului şi numărul urşilor, ci şi măsurile concrete luate, prezentând public şi plata despăgubirilor ce au fost făcute către cetăţenii oneşti care trăiesc, poate mulţi dintre ei, doar din creşterea animalelor, albinărit şi cultivarea suprafeţelor agricole.

Iată şi ce ne-a declarat Mucenic Rusu, de meserie pompier: „În noaptea de 22 spre 23 iunie am fost vizitaţi din nou de urşi. Au stat mult la noi în grădină, au şi dormit, s-au şi jucat, au şi mâncat miere, există excremente peste tot, iar un prun e scorojit bine, probabil şi-au încercat puterile… Anul trecut am avut mai multe vizite, atunci urşii reuşind să ne spargă opt stupi. Acum ne-au spart 6 din 15 stupi, probabil şi-au mai lăsat şi pentru data viitoare. Ca să glumesc, au fost de treabă, că nu i-au spart pe toţi. Dacă nu la noapte, mâine noapte sau în zilele următoare presimt că iar vin, o să stau de veghe, ce să fac, voi încerca să-i sperii când îi aud. Dar vara e lungă, nu poţi sta noapte de noapte să aştepţi ursul… Cred că vânătorii, autorităţile în domeniu trebuie să ia măsuri, nu e normal ce se întâmplă, de fiecare dată ursul să fie protejat de lege, şi omul nu! Acum au atacat şi alţi trei stupi aflaţi mai sus de grădina mea, apoi au venit la noi, după o seară-două. Am doi câini dezlegaţi, dar le e frică şi lor. Am fost şi la asociaţia de vânători să ia măsuri, întrucât după pagubele de anul trecut nu ne-au despăgubit şi nici n-au de gând s-o mai facă. Mi-au închis gura direct, că n-am crotaliile la stupi. Dar ce vină am eu că n-am crotalii, că eu am stupi nu pentru subvenţie, să fac bani, ci pentru consumul familiei şi a prietenilor noştri? Am copilaşi, îndulcim cu miere că e sănătos, suntem familie mare, folosim mierea… Asta înseamnă că suntem vinovaţi că nu avem acele crotalii, plăcuţele alea cu număr? Acum câţiva ani au venit la noi, cei care avem terenuri mai multe, cerându-ne să trecem terenurile noastre în fondurile de vânătoare, ca să poată vâna. Avem o înţelegere cu ei şi tot degeaba, ursul e suveran, că e protejat de lege! Noi cu paguba, ursul cu oaia şi mierea… Am făcut sesizare, voi mai face una… dar nu prea cred că ne va mai despăgubi cineva. Au mai fost oameni cu oile, cu vacile, cu stupii… degeaba. Fac în aşa fel încât să te laşi, birocraţie, documentaţie, amânări, costuri suplimentare. Asta este România şi cu asta defilăm”.

Tatăl lui, pe nume tot Mucenic, ne-a spus că aceste atacuri ale urşilor sunt ceva obişnuit în Sălătruc: „Nu doar urşi, ci şi mistreţii sunt pe sus, deasupra grădinii noastre, la ei acasă. Lupii la fel, iarna vin până în drum, sau la doi paşi de casă. La stână nu mai vorbesc… Lupi, urşi… S-au înmulţit, i-au tot adus din alte zone şi de câţiva ani probabil cu toţii auziţi tot felul de minuni, fără ca vânătorii şi alţii care răspund să rezolve problema. De despăgubit nici vorbă! Au atacat stupii, i-au făcut praf, au omorât albinele… Cine să-ţi dea ceva ca şi despăgubire?  Se afundă în hârtii, legi… Ba te mai şi iau peste picior dacă zici ceva… Ori ridică din umeri, că sunt, vezi Doamne, animale protejate. Dar pe noi, oamenii, cine ne protejează? Doar Dumnezeu, că altfel nimeni! Plătim impozite şi taxe la primărie, suntem cetăţeni români, avem copii şi nepoţi, cine ne protejează? Ne-am săturat de atâtea minciuni şi indiferenţă! Am fost la asociaţia de vânători şi nu s-a rezolvat nimic. Dacă ţinem dulăi prea mulţi dezlegaţi, ca să nu-i omoare ursul, spun că sunt prea mulţi, se întâmplă alte minuni… Nicicum nu-i bine, dar vă spun: doar vânătorii pot rezolva problema, dacă vor, că până acum n-au vrut!”.