Mai întâi, să îndrept o greşeală şi să-mi cer scuze. O fac sincer atunci când este cazul, iar acum chiar că este nevoie. Societatea de construcţii care lucrează la materializarea proiectului derulat, în prezent, pe strada Nicolae Titulescu din Vulcan, este SC Drupo. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar, în mintea mea, a rămas numele firmei petroşenene care a lucrat la Bulevardul Păcii din Lupeni.
Florin, tânărul inginer
care conduce echipele de lucru de la Vulcan, m-a înţeles. La rândul meu, i-am promis că voi face rectificarea necesară. Bun! Odată aceasta făcută, merg mai departe. Rândul trecut avansam o dată aproximativă până la care se va fi terminat porţiunea de trotuar de peste drum de liceu până la intersecţia acestuia cu strada Vasile Alecsandri. Ziceam ceva de vreo două săptămâni, i-am subestimat pe muncitori. Ieri, tronsonul acesta era gata bordurat şi deja pavat mai bine de o jumătate. Asta, în timp ce alte echipe pregăteau terenul de lucru pentru ceea ce urmează de făcut până la biserica ortodoxă din Centrul Vechi.
Tot ieri,
preţ de câteva ceasuri a fost imposibil să intri cu maşina, de pe Nicolae Titulescu, pe Vasile Alecsandri. A fost nevoie de săparea unui şanţ care traversează strada, pentru montarea tuburilor pentru cablurile electrice din zonă. Nu, interdicţia de acces nu ar fi urmat să ţină toată ziua, aşa cum am crezut iniţial. „În două ore terminăm”, m-a asigurat inginerul. Tot el mi-a zis ce are de gând şi în ce priveşte restul lucrării. Până la sfârşitul acestei luni se vor termina complet lucrările la tronsonul de trei sute şi ceva de metri, care se întinde de la piaţa agroalimentară şi până la Biserica ortodoxă cu hramul „Duminica Orbului”. Asta înseamnă că se va face absolut tot, inclusiv asfaltarea pistei pentru biciclişti. Şi curăţenia de rigoare, nu a uitat el să precizeze.