Duminică jandarmii din Vale au fost sesizaţi, în urma unui apel la 112, că patru tineri s-au rătăcit în zona Vf. Arcanu, din munţii Vâlcan. Tinerii sunt din oraşul Uricani şi au vârste cuprinse între 23 şi 39 ani. Apelul a fost primit după lăsarea întunericului. Jandarmii și salvamontiștii au plecat în căutarea lor, dar au fost găsiți la Runcu, de echipa de salvamontiști locală.
Cei patru tineri plecaseră în cursul dimineţii, din Uricani, să culeagă ciuperci. Cum rudele nu au auzit de ei toată ziua, și la ora 17:00 se înnoptase, tatăl unuia dintre ei l-a sunat, să vadă ce se întâmplase. A aflat că tinerii pierduseră drumul, și nu știau unde se află. Apoi, după ce au constatat că tinerii nu mai au semnat GSM, părinţii au solicitat sprijinul forţelor de intervenţie, în jurul orei 20:30, printr-un apel la numărul de urgenţă 112.
În căutarea persoanelor rătăcite au pornit şapte jandarmi montani, alături de salvamontişti, organizaţi în două echipe mixte. În jurul orei 23:00, I.J.J. Hunedoara a fost informat că cele patru persoane rătăcite au fost găsite de salvamontiştii din judeţul Gorj şi au fost duse la baza Salvamont Runcu.
Una dintre echipele de căutare a încetat acţiunea şi s-a întors. Cea de-a doua echipă a continuat misiunea. Echipa acţiona într-o zonă fără acoperire radio, a continuat să se deplaseze pe Valea Sohodolului, unde s-au întâlnit cu o echipă de la Salvamont Gorj, de la care au preluat cele patru persoane.
Jandarmii montani şi salvamontiştii hunedoreni i-au preluat pe cei patru tineri şi i-au condus până în zona Vf. Arcanu, unde aceştia aveau autovehiculul.