Ar fi chiar comic, dacă nu ar fi de-a dreptul trist. Dorin Curtean, viceprimarul Petrilei, comite greșeli absolut impardonabile, nedemne de un personaj care pretinde că are în spate o oarecare experiență administrativă. Dornic nevoie mare să demonstreze petrilenilor ceva, indiferent ce, edilul se agaţă de orice fir de aţă pentru a-şi arăta implicarea în actul administrativ. Curtean n-a înţeles că, de fapt, petrilenii nu se aşteaptă la minuni. Şi nici că, în locul a zece poveşti pe săptămână despre investitori care ar fi interesaţi de Petrila, ar fi mult mai bine ca, la fiecare şase luni, administraţia să anunţe că există un investitor, unul cât de mic, dar care s-a apucat de treabă.
Mai în glumă, mai în serios, este inadmisibil ca un om care pretinde că are o oarecare experienţă administrativă să prezinte drept investitor strategic chiar şi un om care, având o vacă, vrea să o ducă la păscut în Petrila. De la un om cu idei la un investitor este, totuşi, o cale lungă, iar petrilenii nu merită să le fie vândute iluzii.
O societate comercială, înfiinţată anul acesta la Petrila, s-a adresat administraţiei publice locale cu ideea unui amplu proiect, cuprinzând un muzeu de ştiinţe ale naturii; reabilitarea Parcului Pensionarilor şi transformarea treptată în parc dendrologic; înfiinţarea unui observator de păsări şi animale sălbatice cu anexarea acestuia la un Centru de salvare şi reabilitare animale sălbatice şi exotice; derularea unor proiecte specifice – Noaptea muzeelor, ora Pământului, workshop-uri de ştiinţă şi tabere de vară pentru copii; mici locuri naturale de joacă pentru copii; wildlife shop unde turiştii vor putea cumpăra produsele centrului (ex. cărţi despre animale sălbatice, tricouri etc.); umbrar natural, unde adulţii şi vizitatorii vor putea petrece timp de calitate şi vor bea o limonadă.
La nivel de proiect, lucrurile sună foarte bine.
Probabil la fel de bine au sunat şi în mintea lui Dorin Curtean. Care a dat buzna pe Facebook şi a lansat petrilenilor o invitaţie la dezbatere publică pe tema oportunităţii concesionării Parcului Pensionarilor pentru “un parc dendrologic”.
Trecem peste faptul că, deşi propunerea societăţii amintite era referitoare la un proiect mult mai amplu, viceprimarul Curtean a lansat online doar discuţia în ceea ce priveşte parcul dendrologic.
Grav, absolut copilăresc din punct de vedere administrativ, este faptul că viceprimarul nu a făcut, înainte de a lansa aşa-zisa dezbatere publică, o minimă verificare cu privire la bonitatea investitorului şi comportamentul anterior în afaceri al acestuia. Căci, în lumina informaţiilor pe care vi le vom prezenta în cele ce urmează, este lesne de dedus faptul că administraţia locală are obligaţia de a manifesta cel puţin prudenţă în raport cu solicitarea ce i-a fost adresată.
Cererea adresată administraţiei locale a venit din partea SC Junior Vet Media Group SRL Petrila, societate înfiinţată la începutul lunii februarie a.c., al cărei asociat unic şi administrator este Maria Bolat. Online, cererea a fost susţinută (argumentată) de Graţia – Maria Bolat, fiica doamnei anterior menţionată.
Dacă ar fi făcut o minimă verificare, viceprimarul Dorin Curtean ar fi aflat că de numele Bolat (Maria şi Graţia – Maria) se leagă două societăţi comerciale, Cameleon Media SRL Petrila şi Corvus – Shop SRL Bucureşti. Societatea din Bucureşti a fost declarată inactivă în 17.10.2012, iar cea din Petrila a fost declarată inactivă în 30.05.2011.
La cea mai recentă situaţie disponibilă public de la ANAF, Corvus – Shop SRL Bucureşti (asociat unic şi administrator Bolat Graţia – Maria) înregistra datorii către stat în sumă de 62.945 de lei, obligaţii de plată necontestate. În lipsa plăţilor către stat, datoriile au tot crescut ani la rând (la 31.03.2010, spre exemplu, acestea se ridicau la 32.760 de lei, iar la 31.12.2015 ajunseseră deja la nivelul de 46.148 de lei).
Departe de noi gândul de a contesta bunele intenţii ori viabilitatea proiectului propus de către familia Bolat, printr-o firmă recent înfiinţată, administraţiei locale petrilene. Nici măcar existenţa a două societăţi comerciale eşuate în istoricul acestei familii nu reprezintă musai un argument categoric de a refuza oferta primită. Nici procesele pe care firma familiei Bolat le-a avut, în calitate de „debitor”, pentru “încuviinţare executare silită” sau „somaţie de plată” nu reprezintă un capăt de lume. În afaceri, ca şi-n viaţă, greşelile trecutului pot genera şi experienţă.
Impardonabil este însă faptul că, fără a avea minime semne de întrebare cu privire la un “investitor” sau altul, viceprimarul Curtean se apucă să vândă iluzii petrilenilor. În raport cu comportamentul apucat al lui Curtean, fostul viceprimar Jurca era un profesionist, iar fostul viceprimar Bobar era chiar profesor. În atare condiţii, în care pe lista candidaţilor PSD pentru Consiliul Local al oraşului Petrila s-au aflat şi profesionişti, poate n-ar fi lipsit de interes ca organizaţia locală social-democrată să reanalizeze susţinerea, aparent prea mare, acordată lui Curtean pentru postul de viceprimar.
Căci, dacă vor avea capacitatea de a citi aceste rânduri fără patimă, pesediştii petrileni vor înţelege că aceste incredibile greşeli vor transforma încrederea ce le-a fost acordată în iunie 2016 într-un bilet spre pierderea viitoarelor alegeri. Vom reveni.