Aroganţe în Straja cu legitimaţia de ANAF

Aroganţe în Straja cu legitimaţia de ANAF

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 2 minute

Proprietarii unei pensiuni din Straja au de acum de furcă cu răzbunarea unui fost client, profund nemulţumit de faptul că lumea nu s-a oprit pe loc să îi cadă la picioare în momentul în care chiar el a descălecat în staţiune.

Grupul de turişti s-a cazat în 8 ianuarie, rezervând trei camere pentru tot atâtea cupluri. La scurt timp, a început tămbălăul. Bogdan Boiţă s-a prezentat cu subiect şi predicat ca fiind de la Antifraudă şi a solicitat imperativ să îi fie schimbată camera. I s-au explicat cu răbdare opţiunile, dar omul a cerut să fie convocaţi de urgenţă şi proprietarii pensiunii, cărora le-a transmis explicit cum le face el control “chiar acum”. Între timp, prin cabană, a vehiculat felul de nume celebre care, ca la un semn, se vor pune în mişcare şi, pentru el, “vor aranja” pe toată lumea. Din când în când, mai arăta legitimaţia de serviciu, fiind oarecum surprins de faptul că alţi turişti sunt mai degrabă dezgustaţi de atitudinea lui, nicidecum impresionaţi de ameninţările ieftine ale unui tinerel de 28 de ani, vizibil depăşit de povara propriei funcţii efemere.

Deşi exista opţiunea clară de a i se returna banii şi a fi invitat elegant afară, proprietarii pensiunii i-au oferit o altă cameră, în care a fost cazat până a doua zi. Ba chiar, împreună cu celelalte două cupluri sosite în acelaşi grup, magnificul de la Antifraudă a mâncat, a băut şi s-a simţit bine până la orele serii. Boiţă a părăsit cabana a doua zi, dar celelalte două cupluri au rămas cazate până în 12 ianuarie, semn că lucrurile stau aşa cum trebuie iar turiştii sunt bine primiţi la această cabană, una dintre cele mai apreciate din Straja.

Cum se zice în popor, omul a lins şi farfuriile. Însă, doar ca să facă el o schemă din răzbunare, a reclamat la OPC tot ce i-a trecut prin minte. Anume că în cabana în care el a fost cazat o noapte, iar grupul din care făcea parte a rămas mai multe nopţi, nu e bună nici mâncarea, este frig, mizerie etc. O nemernicie din asta de doi lei, demnă să le dea proprietarilor cabanei bătăi de cap. Cei în drept au vizitat pensiunea şi au văzut că, de fapt, realitatea e cu totul alta, nicidecum cea din declaraţia clientului nemulţumit.

Pe cale de consecinţă, cu informaţii precise şi declaraţii ale celor prezenţi, conducerea intituţiei la care prestează personajul menţionat va fi notificată asupra comportamentului abuziv de care individul a dat dovadă. Mai cu seamă că omul e şi ceva goangă pe la PSD, fiind lesne de identificat pe internet în fotografii cu personaje gen Gabriela Firea. Nu ştim de ce, dar trăim cu impresia că, la vârful ANAF, nu se sperie nimeni nici de legitimaţia lui Boiţă, nici de pozele lui cu Firea. Sau?

Turiştii sunt oricând bineveniţi în Straja, probabil cea mai apreciată staţiune de profil din România. Aici vor găsi condiţii excelente de cazare, masă şi pentru practicarea sporturilor de iarnă. La aroganţă însă, ne rezervăm dreptul de a răspunde pe măsură.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii