Am aflat care sunt / Obiectivele SHI Petroşani

Am aflat care sunt / Obiectivele SHI Petroşani

Timp de citire: un minut
După lucrările masive de amenajare a digu­rilor de protecţie de pe mai multe cursuri de ape curgătoare, cum ar fi mai ales lucrările din zonele Livezeni, Aninoasa de pe Jiul de Vest sau Jieţ şi după investiţia care vizează reabilitarea barajului de la Valea de Peşti, ce se află în curs de execuţie, SHI Petroşani, parte a Apele Române Jiu-Craiova, are în vedere pe anul 2016 şi alte obiective.
Chiar dacă în afară de lucrarea de la Valea de Peşti investiţiile sunt mai mici ca valoare, ele sunt foarte importante pentru tot ceea ce ţine de siguranţa cetăţenilor şi de echilibrarea albiilor cursurilor apelor curgătoare din zona noastră.
Sorin Corici, şeful SHI Petroşani, ne-a declarat care sunt celelalte obiective şi sarcini pe care instituţia pe care o coordonează le are în vedere pentru anul 2016.
În primul rând, sunt vizate lucrările specifice, mai exact spus reparaţii de lucrări hidrotehnice, cum ar fi, de exemplu, partea dreaptă a malului de la Jiul de Vest din Uricani, punctul de sprijin din Cimpa, lucrările de întreţinere a digurilor de pe Jiu în localităţile Aninoasa, Lupeni şi Vulcan şi reechilibrarea cursului de apă de pe Jieţ în zona cabanei fostei Mine Dâlja. „An de an, avem ca sarcină întreţinerea acestor diguri sau astfel de reechilibrări de cursuri de apă acolo unde este nevoie. Şi în acest an vor fi lucrări în acest plan, iar în ceea ce priveşte lucrări de investiţii noi, acestea nu vor fi deoarece ne-am axat anul acesta pe lucrarea de la Valea de Peşti care este o investiţie foarte mare. Vom vedea la anul, în funcţie de necesităţi şi de buget, care vor fi următoarele investiţii, până atunci ne concentrăm pe aceste lucrări şi aşteptăm să se termine cu bine lucrările de la Valea de Peşti”, a declarat pentru ZVJ Sorin Corici.
Corneliu BRAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii