Alte victime colaterale ale lui Chiuzan: Studenţii de la Universitatea din Petroşani

Alte victime colaterale ale lui Chiuzan: Studenţii de la Universitatea din Petroşani

Timp de citire: un minut
Prin deciziile sale iresponsa­bile, directorul general al CEH, Lucian Cosmin Chiuzan, n-a condamnat la frig doar elevii din şcolile şi liceele petroşenene, ci şi studenţii.
Referitor la această problemă dar şi la alte probleme edilitare al campusului universitar, Radu Sorin, rectorul U.P., ne-a declarat: „La cămine studenţii stau bine, au toate condiţiile, inclusiv căldură. Ieri am avut o discuţie cu liderii studenţilor, într-un amfiteatru, şi mă bucur că am început aceste discuţii cu ei pentru a vedea problemele mari pe care le au să ni le transmită. Am reglat chestiunile legate de bucătăriile de la capătul culoarelor din cămine, de maşinile de spălat din fiecare cămin, urmând ca ei să plătească consumul de energie generat, lucru asumat de ei. În privinţa căldurii din spaţiile de învăţământ, joi vom mai face probe, urmând ca vineri să dăm drumul la căldură în corpurile A şi B. Încălzirea e pe gaz, deocamdată, aşteptăm şi noi decizia de a demara termoficarea, pentru a trece pe ea, iar în perioada  de iarnă în care nu avem activităţi vom merge tot pe instalaţia de gaz. Spun asta deoarece în sistem de avarie am făcut calculele şi ne reiese că pe gaz ar fi mai ieftin. Urmează să refacem încă o dată aceste calcule. Trebuie să mai spun tot legat de căldură că în acest an am făcut eforturi şi am racordat cantina la gaz. Mai avem de racordat la gaz biblioteca şi laboratoarele de lângă sala de sport, inclusiv aceasta. Investiţia cu cantina ne-a costat 200.000 lei”, a declarat Radu Sorin.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii