Al Di Meola nu este doar un chitarist de jazz, jazz-rock, jazz-fusion american. Artistul atribuie mare parte din succesul său ca şi chitarist faptului că a învăţat să cânte şi la alte instrumente, precum acordeonul, abilitate care l-a făcut să se deschidă către alte stiluri şi ritmuri muzicale. Marele compozitor de tango, Astor Piazzolla, l-a inspirat pe acesta prin faptul că se folosea de bandoneon pentru a transmite anumite trăiri publicului prin muzica sa, aceleaşi trăiri pe care Di Meola doreşte să le împărtăşească şi cei ce vor asculta noul său concert.
Chitaristul a mărturisit recent faptul că a fost inspirat de trupa Beatles şi de Elvis Presley atunci când a decis să ia lecţii de chitară. Cu un regim riguros de repetiţii, acestea durând chiar şi 8-10 ore/zi la începutul carierei sale, artistul a reuşit să îşi găsească propriul stil de a cânta şi să câştige un loc de onoare lângă alte legende ale chitării, precum Carlos Santana şi Jimmy Hendrix.
WORLD SINFONIA este showul cu care AL DI MEOLA va încânta şi publicul din România, acesta conţinând atât cântece clasice ale artistului, opere marca Piazzolla & Lennon-McCartney, cât şi compoziţii noi. Concertul de la Timisoara va avea loc pe 11 iunie la Filarmonica Banatul. Artistul va susţine un concert şi la Cluj-Napoca în data de 13 iunie, la Opera Naţională Română.
Biletele pentru concertul de pe 11 iunie de la Filarmonica Banatul din Timişoara se găsesc în reţeaua Eventim şi la casieria Filarmonicii cu următoarele preţuri:
– 500 lei (VIP cu Meet&Greet, plus CD cu autograf şi poze cu artistul ) – doar 14 locuri situate central în rândul 7.
– 350 lei (categoria I)
– 250 lei (categoria II)
– 200 lei (categoria III)
– 150 lei (categoria IV)
– 100 lei (locuri cu vizibilitate redusă)