Abatajul vieţii. Abatajul morţii

I-am cunoscut pe minerii de la Lupeni, dar și munca lor fără de egal, anii trecuti. Emil Gheorghe, directorul minei de la acea vreme, ne-a întrebat (pe mine si pe colegul Marian Boboc) dacă vrem să vizităm mina „doar pentru poze” sau pe bune. Am ales a doua variantă.

A fost, mai mult ca sigur, cea mai grea încercare a vieții mele. Gheorghe Emil (care-și știa toți ortacii pe numele mic) și Remus Borsos ne-au condus la cele mai îndepărtate și grele locuri de muncă. Am văzut și „minerit modern”, mecanizat, dar și mineri lucrând în apă până la brâu. Deși se poate povesti, pentru a o cunoaște mina trebuie trăită.
Munți de oameni care se iau in piept cu stratul de huilă. Așa-i vedeam, în reportajul din 16 decembrie 2013, pe ortacii de la Lupeni, conduși de brigadierul Ovidiu Nechifor.
S-a legat apoi o frumoasă legătură de suflet. An de an, „Ziarul Văii Jiului” a fost prezent la evenimentele, bune ori mai puțin bune, din viața acelor minunați oameni.
Îmi reproșez, deși menirea noastră în lume este doar aceea de a relata, că n-am știut, n-am putut ori n-am fost suficient de bine auziți atunci când am făcut vorbire despre viața grea a minerilor și riscurile la care se supun pentru ca materialele sunt din ce in ce mai putine, de proasta calitate.
xxx
Unul dintre ortacii de la Lupeni care nu au supraviețuit, în 24 august a sărbătorit 15 ani de căsnicie. Încă un tribut uman adus huilei, alte vieți distruse de un sistem care lasă minerul pe ultimul loc: încasează ăia de la București, la minister și la partid, încasează ăia de la Deva (la partid și pe persoana fizică), încasează aia de la CEH SA (la partid și pe persoană fizică), mai ciordesc și șefii minelor. Cu ce să se mai susțină abatajele? Cu rest de furăciuni?
xxx
Când dai miliarde sub forma de indemnizații părerologilor din minerit, din ce să se mai susțină și mina?
xxx
Incompetența din minerit, ținută la rang de cinste de mafia transpartinică de după 1990, calcă totul în picioare: ucide oameni, schimba destine și are pe conștiință (care conștiință?) mii de văduve și orfani.
Impresionantă desfășurarea de forțe pentru salvarea ortacilor de la Lupeni. Factorii de decizie, de ieri si de azi, n-au înțeles esența: minerii nu vor să fie salvați de la moarte, ci vor dreptul la viață. Acea viață pe care mina, care nu-i farmacie, le-o poate îngădui…
xxx
Oricâte daune ne-ar cere îmbuibații huilei, prin oricâte procese ne-ar purta, nu trebuie să ne câștige si demnitatea. Viețile oamenilor, ale ortacilor, sunt și trebuie să rămână mai presus de orice. Și pentru viețile oamenilor nu exista nici preț, nici sacrificiu prea mare. Deci vom lupta cu ei. Cu oamenii care, întro macabră potrivire de situații nefirești unei societăți normale, s-au imbogatit tot mai mult. Cu fiecare ortac mort, cu fiecare văduvă, cu fiecare orfan.
…
Şi moartea vine tot mai des
Să vadă ce-are de cules,
Din lumea noastră făr-de cer,
C-aşa e viata de miner!
(Imnul minerilor)