Cataloage Confort Media
În zorii zilei de luni 6 iunie s-a stins din viaţă, în Petroşaniul său natal, Mihai Dragolea: excepţional prozator, de asemenea un subtil critic literar şi eseist.
Foarte apreciat în mediile literare, dar din fire modest, fără înclinaţii „vedetistice”, a fost un mare scriitor discret, prea puţin cunoscut publicului mai larg.
Se născuse pe 13 februarie 1955. Stabilit în Cluj din anii studenţiei, format ca scriitor în jurul revistei „Echinox”, Mihai Dragolea s-a afirmat ca unul dintre cei mai valoroşi tineri critici şi eseişti ai grupării, activ în întreaga presă culturală naţională, mai ales în cea transilvăneană. După 1990 devine redactor de emisiuni culturale la TVR Cluj şi va preda timp de câţiva ani cursuri la secţia de jurnalism a Universităţii.
Publică două volume de critică: „În exerciţiul ficţiunii. Eseu despre Şcoala de la Tîrgovişte” (1992; reeditată în 2006) şi „Arhiva de goluri şi plinuri. Literatura fragmentară” (1998). Numeroasele sale cronici, mici eseuri, articole despre literatura postbelică, până la cea de ultimă oră, au rămas risipite în reviste.
Către sfârşitul anilor ’90 se produce cotitura: nu va mai scrie decât ocazional texte critice, devenind dintr-o dată prozator, prozator de mare calibru, autor al unui impresionant şir de cărţi: „Călătorii spre muchia de cuţit” (proză scurtă, 1999), „De departe spre aproape” (roman, 2001), „Colecţia de mirări” (proză scurtă, 2005), „Funcţionar la singurătăţi sau Contabilul de imagini” (proză scurtă, 2007), „Epiderma de bazalt. Colecţia de mirări 2” (proză scurtă, 2011), „Proces de creponare cu păianjeni, zmeură, ceaţă” (roman, 2013). Formidabil observator al lumii din jur, al oamenilor şi al împrejurărilor vesel-triste în care ne trăim vieţile, „colecţionar” de personaje şi de situaţii, fin psiholog şi sarcastic caracterolog, contemplator – în fond – plin de înţelegere faţă de carnavalescul tragic al existenţei, cu o atitudine – în ultimă instanţă – de filozof şi de moralist, Mihai Dragolea lasă în urmă o operă de prozator de clasă. Rămâne să-l recitim şi să-l aşezăm la locul meritat în istoria noastră literară.
A fost şi un om special, de rarisimă calitate. Şi o „prezenţă” aparte, imediat remarcabilă. Mic de statură, figură foarte expresivă, faţă rotundă, ochi mari, cu priviri când „mirate”, jucat-uimite, când ataşante, de o tandră francheţe, în rest ghiduşe, cu un aer parcă veşnic glumeţ, când nu trist-glumeţ. Nu era genul „magnetic”, care să atragă din start atenţia, însă lumea se întorcea până la urmă către el, savurându-i istorioarele eroi-comico-satirice, mereu pline de miez. Mare povestitor în viaţă ca şi-n scris.
Pe dedesubt – un mare sentimental şi un om de o moralitate ireproşabilă. A crezut în cinste, în prietenie. Preţuia fidelitatea, căci, ca puţini alţii, atât de puţini, era un om funciarmente incapabil de trădări. Răsplătea – în schimb – împărăteşte prietenia, prietenia adevărată: şi-o oferea pe a lui, necondiţionat, adăugând o solidaritate fără fisuri.
Se retrăsese în ultimii ani la Petroşani, întristat de nedreptăţi, aruncat în şomaj după desfiinţarea intempestivă a studioului clujean al Televiziunii publice, pentru care realizase sute de emisiuni, sute de interviuri cu scriitori, artişti, intelectuali proeminenţi din oraş, din Ardeal, din ţară şi din străinătate (parte „conversaţională” a operei sale: de avut în vedere şi de păstrat – video şi în transcriere – pe suporturi electronice şi în cărţi). Făcea drumuri periodice, cu mici treburi, spre Cluj, mai rar şi spre Bucureşti, Oradea, Bistriţa şi pe unde mai era invitat, de obicei la conclavuri literare. Se ducea mereu la Romos, satul tatălui, unde tot meşterea la casa veche a familiei, despre care vine vorba şi în „Procesul de creponare…”, ultimul roman al său antum.
Ion Bogdan LEFTER (mediafax.ro)
S-a stins încă un optzecist: Mihai Dragolea!
Cu mai puţin de o lună în urmă, după o discuţie cu prietenul nostru comun, Radu Ţuculescu, scriam, „acompaniat” poetic de Andrei Gazsi, pe blog acest text: „Nu sunt deloc bune, deloc drepte, deloc aşteptate veştile care sosesc de la Petroşani despre prietenul meu (al nostru) Mişone. Călătoriile lui muchia de cuţit şi-au schimbat sensul: au devenit de aproape spre foarte departe. După ce Clujul academic i-a acordat o licenţă şi un doctorat, strălucite, în litere, după ce a servit cu devotament şi modestie spiritul oraşului care se pregăteşte să devină capitală culturală europeană, birocraţia napocană i-a mai dat, ca o palme de la honte, o licenţă, trimiţându-l, practic, într-un nemeritat exil chiar la el acasă, acolo unde orizonturile măsoară doar adâncimea întunericului. Această nedreptate nu mai era, nu mai e un exerciţiu al ficţiunii. Şcoala de la Târgovişte nu i-a folosit la nimic, în arhiva lui de goluri şi plinuri, colecţia de mirări transformându-se într-un depozit de dezamăgiri, tristeţe şi disperare. Nici angajat, nici pensionar, pe urmele marelui său înaintaş, I.D. Sîrbu – un atlet al mizeriei”, Mihai Dragolea a devenit un funcţionar al singurătăţii” (https://vasilegogea.wordpress.com/
2016/05/22/andrei-gazsi-un-poem-pentru-mihai-dragolea/)
Acum, un e-mail de la alt prieten comun, Ion Bogdan Lefter, mă lasă împietrit. Mişone s-a stins! A închis cercul vieţii şi al morţii la Petroşani! Nu va mai fi „singur”!
Incapabil să scriu altceva. Reiau pur şi simplu textul. Doar că acum nu mai e un semnal de alarmă, ci un dangăt funebru de clopot! Şi, ca „gestionar” al „pierderilor” generaţiei 80, îi adaug numele pe o listă ce devine tot mai lungă, tot mai nedreaptă, tot mai greu de citit (şi de acceptat): Călin Angelescu, Nicolae Anton, Eugen Axinte, Ioan-Viorel Bădică, Nicolae Benea, Patrel Berceanu, Ion Bledea, Andrei Bodiu, Alexandru Condeescu, Val Condurache, Traian T. Coşovei, Gheorghe Crăciun, Iosif Costinaş, Aurel Dumitraşcu, Mihai Dragolea, Gheorghe Ene, Ioan Flora, Augustin Frăţilă, Traian Furnea, Dan Giosu, Alexandru Hălmăgeanu, Constantin Hârlav, Al. T. Ionescu, Ioan Lăcustă, Paul Grigore, Mariana Marin, Nicolae Mercean, Laurenţiu Mihăileanu, Ion Monoran, Vladimir Munteanu, Alexandru Muşina, Mircea Nedelciu, Luca Onul, Corneliu Ostahie, Iustin Panţa, Viorel Paraschivoiu, Ion Pecie, Alexandru Pintescu, Luca Piţu, Augustin Pop, Lucian Pop, Ioan Nicolae Pop, Cristian Popescu, Sorin Preda, George Pruteanu, Cornelia Maria Savu, Tudor Dumitru Savu, Radu Săplăcan, Mircea Scarlat, Dorin Serghie, Dorin Spineanu, Constantin Stan, Gabriel Stănescu, Ion Stratan, Marian Nicolae Tomi, Daniel Turcea, Radu G. Ţeposu, Ioan Vădan, Alexandru Vlad, Nicu Vladimir, Ion Zubaşcu…
Adio, drag prieten!
Dumnezeu să vă odihnească pe toţi!
Vasile GOGEA
Luni, 6 iunie, inima scriitorului Mihai Dragolea, cetăţean de onoare al Petroşaniului, a încetat să mai bată. Astăzi, trupul neînsufleţit va fi redat pământului, în cimitirul din Romos. Plecarea cortegiului funerar din Petroşani – orele 11, de la Capela „Bobocul”. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
