Ieri, 3 februarie, în jurul orei 13:00, un bărbat de 40 de ani, din Hunedoara, care conducea un autoturism pe strada George Enescu, în localitate, la intersecția cu Bulevardul Libertății şi Bulevardul Republicii nu a acordat prioritate de trecere şi a acroşat un bărbat de 58 de ani. Pietonul traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător. Șoferul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.
La scurt timp, conducătorul auto a fost găsit la domiciliu de poliţişti şi a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,76 mg/l alcool în aerul respirat. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a pietonului, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.