A falsificat un bilet de învoire și a fugit de-acasă, în timp...

A falsificat un bilet de învoire și a fugit de-acasă, în timp ce ar fi trebuit să fie la școală

Timp de citire: un minut

Ieri, 8 noiembrie, la ora 15:32, Poliţia Haţeg a fost sesizată telefonic de către bunica unui băiețel, din comuna Pui. Aceasta anunța disperată că nepotul minor, pe nume  Munteanu Cosmin-Alexandru (foto), în vârstă de 13 ani, care locuiește împreună cu ea, a plecat voluntar de la şcoală, în timpul programului de curs, fiind învoit pe baza unui bilet de voie de către diriginta sa. De fapt, băiatul a arătat dirigintei un bilet de învoire pe care a spus că i l-a redactat bunicul său, în care se preciza că băiatul trebuie să facă un set de analize. Diriginta l-a lăsat să plece spre casă, la ora 10. Doar că băiatul nu a mai ajuns acasă.

În baza sesizării, poliţiştii Poliției Hațeg și cei ai Secției de Poliție Rurală Baru au efectuat cercetări la locului faptei, precum şi activități de căutare și investigaţii, în vederea identificării minorului şi a stabilirii circumstanţelor plecării sale voluntare.  De asemenea, în seara zilei de 08.11.2016, poliţiştii hunedoreni au solicitat măsura urmăririi naţionale şi a consemnului la frontieră a minorului.

Semnalmente: înălțime 1,68 metri, 70 kilograme, păr negru, ten închis, față ovală, urechi mari și desfăcute,  bărbia prelungită. Semne particulare: cicatrice în zona pieptului, ca urmare a unei operații chirurgicale.

La data plecării voluntare, minorul era îmbrăcat cu o geacă din imitație din piele de culoare neagră cu glugă, blue jeans de culoare albastru închis, adidași negri și transporta un rucsac de culoare maro deschis cu pătrățele negre, stil camuflaj.

Persoanele care pot furniza informaţii utile identificării minorului sunt rugate să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau se apeleze  numărul de urgenţă 112.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii