Acasă Din presa vremii Din volumul „Sfârșit și început de veac în Valea Jiului – mica...

Din volumul „Sfârșit și început de veac în Valea Jiului – mica Americă. 1897-1903”

1897

HOȚII DE VITE PE LA CÂMPU LUI NEAG 

În noaptea de 13/ 14 septembrie pe Muntele Galbena de la Câmpu lui Neag au mugit animalele. Nu de foame, nu de sete, nu de boală, ci pentru că au fost deranjate din odihna lor nocturnă, bineînțeles nu de stăpânii lor.

Văzând ditamai paguba – căci deranjul s-a lăsat cu un gol animalier -, proprietarii nu stau cu mâinile în sân. Împreună cu autoritățile pornesc în căutarea lor. Și le găsesc pe Muntele Micuța. Astfel, cele 120 de vite furate, de data aceasta mugind și clopoțind de bucurie, se întorc acasă la Nicolae Pavel, iar cele 4 vaci și 3 berbeci la Nicolae Stănilă.

Doar hoții Nicolae Stanciu și Nicolae Catin sunt deturnați de la drumul, fiind arestați.

LINIE DE CAI DE LA GARĂ LA MINA „VICTORIA”

Transportul vagonetelor cu cărbune pe liniile industriale sunt realizate și cu ajutorul cailor.

La începutul lunii septembrie, conducerea minei Victoria din Lupeni și notarul șef Kapcza Gyula finalizează documentația necesară obținerii autorizării acestei linii ferate, de la Mina Victoria până la Gara Lupeni. Pe această linie vor circula vagonetele cu cărbuni trase de cai.

FURT DE CEAS

Față de cinicul Diogene care dormea într-un butoi, Gyula Sámuel are condiții mai bune de odihnă: într-o căruță. Căruța sa, transformată noaptea în pat, nu este parcată în sălbăticie, într-un loc izolat, ci chiar în buricul târgului, în curtea unuia dintre cele mai accesate localuri ale Petroșaniului: Restaurantul „Barcsay”.

Însă, obiceiul său este cunoscut și de alte persoane. Nu chiar bine intenționate. Deși nu are o casă unde să doarmă, Gyula nu este un căruțaș chiar pârlit. Căci poartă cu fală, la vedere, un ceas de buzunar. Mai precis, purta… Pentru că într-o noapte de toamnă din luna septembrie, Boresz Maxks vrea să măsoare și el timpul exact. Drept pentru care face un transfer de proprietate. Care durează puțin. Până la Pui. Unde este prins. Unde se află că hoțul Maxks e din Lonea. De remarcat operativitatea autorităților militare.

POȘTALIONUL PETROȘANI-TÂRGU JIU

În toamna anului 1897, în urma unui acord între Casa Imperială Maghiară și Casa Regală Română, se înființează o linie de transport de persoane și colete între Petroșani și Târgu Jiu, adică un poștalion.

La începutul lunii decembrie, ziarul local atrage atenția asupra neajunsurilor acestuia: „Doar că celor interesați să meargă sau să vină din România nu le este de mare ajutor deoarece trăsura poștală nu ajunge până în Petroșani, ci are stație terminus la Livezeni, în vecinătatea vămii Surduc și nimănui nu-i surâde ca de acolo să vină pe jos până în oraș, iar alte mijloace de transport nu există. Zilele trecute, mai multe persoane au venit de la Târgu Jiu, unde au fost pentru cumpărături sau diverse alte probleme fiind convinse că trăsura le va transporta până în Petroșani”. Din păcate, nu putem ști mai multe amănunte, din cauza unei greșeli redacționale sau de tipar: nota publicată nu mai are continuare în pagina următoare…

1898

ÎN CÂRCIUMA LUI RIEDWAL,

INVITAȚIE LA HORĂ CU… PISTOLUL

Și în luna februarie, mai precis pe 20 februarie, estul Văii își păstrează aura de sălbăticie. Cârciuma lui Riedwal din Petrila este locul unde momârlanii beau și petrec. Nu singuri, ci cu momârlancele pe jănunchi. După câteva dețuri, posibil chiar sticle, un momârlan scoate fluiera de la brâu. Astfel, petrecerea intră într-un nou „level”, coregrafic și asortat de strigăturile specifice locului (vai, hârtia s-ar înroși dacă le-am așterne pe dânsa…).

Când petrecerea e în toi, în cârciumă își face apariția Dumitru Dobre. Care, văzând atâta veselie, vrea să se bage și el în horă. Dar nu singur, ci cu nepoata sa, nimeni alta decât sora fratelui său bun. Fata se dovedește mai cu minte decât unchiul și îl refuză. Degeaba, unchiul insistă, trage de ea. Chestii penibile, mai ales în public, dar și în privat, în relația dintre un unchi și o nepoată. Ca să scape de insistențele… scăpate de sub orișice control, fata fuge din cârciumă. Înfierbântat, cu hormonii la maxim, pofticiosul unchi Dobre iese după ea. Și, într-un moment de sălbăticie erotică, scoate pistolul și trage după nepoata care nu a vrut să-i satisfacă poftele. Nu o nimerește și se păgubește singur de două gloanțe. În plus, este și reținut de jandarmi, care, inspirați, tocmai atunci patrulau prin perimetrul cârciumii.

INUNDAȚII. NINSOARE DE VARĂ

În iulie plouă consistent. Pâraiele, afluenți ale Jiurilor Românesc și Ardelenesc, se umflă atât de tare, încât ies afară din albiile lor. Fac prăpăd. Strică drumurile, iar bruma de agricultură din zonă, reprezentată de culturile de porumb și de cartofi, este compromisă. Și, ca și cum inundațiile nu ar fi de ajuns, la 9 iulie mai și ninge pe Câmpu lui Neag. Ninsoare de vară…

INCINDENT CU DRAPEL

„Petrosény és vidéke” este un săptămânal nu doar pe fază, ci și unul care dă dovadă de vigilență patriotică, atunci când, din greșeală (sau, cine știe, poate chiar cu intenție…), un român încurcă… stindardele: „Probabil din neatenție, sau cine știe din ce alt motiv, în data de 2 septembrie, ora 3 după-amiaza, trăsura poștală română a traversat orașul având arborat drapelul românesc. Neobișnuita întâmplare a generat multă agitație. Judecătorul Jakabfi Rezso a trimis de îndată doi jandarmi la Hotelul Barcsay, locul unde staționa poștalionul românesc, ca să îndepărteze steagul. Până au ajuns jandarmii, steagurile erau deja date jos. Vama din Surduc are și atribuții de post de jandarmi, astfel încât ne vine greu să pricepem cum de le-a scăpat acest lucru”.

1899

MUNCITORI CROAȚI ÎNTORȘI DE LA VAMA ROMÂNĂ

În primăvara anului 1899 (știrea e publicată în „Petrosény és vidéke” la 23 aprilie), la vama română de la Păiuș, din Pasul Surducului, are loc un incident.

Întrucât le expiraseră contractele de muncă la minele din Valea Jiului, 27 de muncitori croați se întorc acasă. Însă, nu mică le este mirarea când grănicerii români le interzic trecerea frontierei. Impacientați, muncitorii croați telegrafiază la consulatul croat, care intervine la Ministerul de Interne din România. Urmare a demersurilor acestuia la omologul său din Imperiul Austro-Ungar, la punctul de frontieră se deplasează judecătorul Buda K, care detensionează situația, iar croaților li se permite să treacă frontieră.

Acest incident nu este singular, vameșii români făcând exces de zel la trecerea muncitorilor care vin din Austro-Ungaria, spune ziaristul maghiar petroșenean.

1900

 

ISTERICA NEVASTĂ A MINERULUI

 

Minerul Ferencz Kollerics locuiește într-una din casele societății miniere din Colonia de Jos a Petroșaniului împreună cu soția și fiul său.

Nu doar viața subterană de miner este periculoasă, ci și viața la suprafață de soț.

Într-una din zilele calme de februarie, doamna Kollerics tulbură tihnă colonială a familiei, printr-o săritură la jugulara soțului cu cuțitul în mână. Știindu-i obiceiul, aceasta nefiind prima tentativă, și soțul și băiatul sunt pe fază și eliberează urgent zona.

Judecătorul dispune internarea doamnei Kollerics într-un sanatoriu de boli mintale.

SOȚIE ÎN FLĂCĂRI

Unele dintre greșelile făcute la beție mai pot fi îndreptate la trezie. Altele nu… Acestea produc un efect definitiv și nu mai pot fi drese niciodată. O astfel de întâmplare s-a întâmplat la Petroșani în casa lui Melicza pe la mijlocul lunii aprilie.

După nenumărate țuici, Gyorgy Melicza ajunge acasă de la cârciumă pe câteva cărări – pe lângă drum, pe lângă gard. Fiind după miezul nopții, vrea să aprindă lampa cu petrol. O operație care, la trezie, nu-i ridică nici o problemă, și pe care acum nu o poate pune în practică. Din contră, mai face și o prostie fatală. Varsă petrolul pe soția sa, care dormea somn dulce și lin, fără să viseze ce o așteaptă. Combustibilul ia foc. Soția moare în chinuri groaznice.

Gyorgy Melicza este încredințat de jandarmi parchetului. În fața autorităților își scuză groaznica crimă prin faptul că nu a fost făcută cu intenție, ci pentru că a fost beat. Bineînțeles, a fost vorba de o greșeală impardonabilă… Una dintre greșelile de beție care nu mai pot fi reparate la trezie…

ECLIPSĂ DE SOARE

La 21 mai – între orele 1 și 20 de minute și 6 și 5 minute – amatorii de fenomene astrologice văd cu ochii lor, în direct, un fenomen pe cât de spectaculos, pe atât de rar prin părțile jiene: o eclipsă totală de soare.

CĂLDURĂ MARE… PREA MARE

În Valea Jiului, luna iulie este cu adevărat luna lui cuptor. Este atât de fierbinte, încât mulți dintre locuitori caută locurile răcoroase pe crestele munților, unde zăpada se încăpățânează să reziste fierbințelii razelor solare. Unde mai pui că pe 7 iulie se pornește și un vântișor, care ridică norișori de pe străduțele Petroșaniului. Gândul la un posibil incendiu devastator diseminat de vânticel îl îngrozește pe ziaristul local. Care speră că puțină ploaie ar fi bine apreciată atât de oameni, cât și de plante.

RUPERE DE NORI. VALEA JIULUI SUB APE

Dacă luna iulie a fost în Valea Jiului a lui „Cuptor”, luna august este a lui „Potop”. Ultimul an al secolului al XIX-lea, 1900, a rămas, cu siguranță, în memoria locuitorilor Văii Jiului. Din păcate, nu cu vreo bucurie, realizare, ci cu o calamitate naturală: marile inundațiile. Și până în acest august păcătos au mai fost inundații, s-a mai întâmplat ca unul dintre Jiuri să-și iasă din matcă, dar memoria colectivă nu reține ca ambele Jiuri să se umfle în același timp și să facă atâtea pagube ca inundațiile din noaptea de 12/ 13 august.

1901

PĂSĂRI ÎNGHEȚATE. OAMENI DEGERAȚI

Dacă în ultimul an al secolului al XIX-lea, Valea Jiului se confruntă cu fierbințeala verii, cu revărsarea sălbatică a apelor, în primul an al secolului al XX-lea gerul îngheață apele. Și asta în prima săptămână a secolului.

Atmsosfera hibernală descrisă de cronicarul local nu are nimic din farmecul iernii, din contră: „Nici oamenii cei mai în vârstă nu-și amintesc de geruri ca acelea pe care le suportăm zilele acestea. Păsările încercă să se refugieze, intră în case pe geamuri, pe uși. Se ascund sub porți unde dimineața sunt găsite moarte de foame sau de ger. Nici oamenilor nu le este mai bine. Doi tineri, meseriași ambulanți, au fost internați la spitalul din Deva cu degerături la mâini și la picioare”.

1901

SECUII EMIGREAZĂ ÎN ROMÂNIA

La mijlocul lunii iulie, ziarul local arată că secuii, deși oameni foarte muncitori care lucrează cu spor și în subteranele Văii Jiului, nu au locuri de muncă în habitatul lor. Din cauza  ofertei precare a pieței muncii emigrează, în căutarea unui trai mai bun, în România. Nu 1-2, ci zeci de mii.

„Este bine-cunoscut procesul migraționist înregistrat în rândul comunității secuiești. Pentru ei este o nenorocire, pentru că din cauza sărăciei trebuie să-și abandoneze plaiurile natale. Mulți au optat să vină în Valea Jiului, dar mulți au ales să emigreze în România, ceea ce înseamnă deja o pierdere pentru națiunea noastră (maghiară – n.a.). Pentru județul Treiscaune din 42 localități, iar în Harghita din 9 localități cu populație de etnie maghiară covârșitor majoritară autoritățile, din ianuarie până în prezent, au eliberat un număr 10.899 de acte necesare emigrării în România. În județul Mureș au fost 9.638 de astfel de solicitări. Autoritățile noastre au loc măsuri mai mult decât timide pentru a încerca să stabilească acest proces migraționist. Lipsa dezvoltării economice și, în principal, lipsa infrastructurii feroviare nu prea oferă, din păcate, prea multe alternative acestor oameni. În minele din Valea Jiului lucrează mii și mii de secui. Sunt oameni harnici, muncitori, care fac cinste locurilor noastre”.

1902

ZĂPADĂ ÎN AUGUST

Ceva ce nu a mai văzut Petroșaniul (spune cronicarul local): Munții Mândra și Cârja – acoperiți de un strat de zăpadă. Vara… la15 august.

1903

URȘII DIN PARÂNG FAC RAVAGII

La începutul lunii august, în Munții Parâng își fac simțită prezența doi urși uriași. Profitând de alura lor, dau atacul în forță la o stână. Ciobanul contabilizează victimele măcelului din parâng: nu mai puțin de 20 de mioare sunt sfârtecate de urși. Nu știm de ce ziarul local nu informează asupra prestației vestiților câinilor ciobănești…

Marian BOBOC, Adrian CATANĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.