Acasă Sport Încă un succes pentru AJF Hunedoara

Încă un succes pentru AJF Hunedoara

„Fotbalul e mai mult decât un joc” – un proiect al AJF în care şi Primăria Hunedoara este partener.

Astfel a avut loc conferinţa de lansare a proiectului „Fotbalul este mai mult decât un joc” – iniţiativă finanţată din fonduri europene prin care se doreşte stimularea dezvoltării sportului rege în cât mai multe localităţi din judeţ.

Valoarea finanţării este de 416.356 lei, cea mai mare parte a bugetului fiind asigurată din Fondul Social European (353.911 lei), restul provenind de la bugetul naţional.

Liderul proiectului este Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara, iar parteneri sunt Consiliul Judeţean şi primăriile Hunedoara, Petroşani, Geoagiu, Haţeg, Sântămâria Orlea şi Crişcior.

Principalul obiectiv al iniţiativei este creşterea capacităţii ONG-urilor care activează în domeniul sportiv de a se implica mai eficient în dezvoltarea fotbalului. Pe parcursul proiectului se vor derula zeci de întruniri care vor fi, practic, sesiuni de instruire în mai multe domenii, de la contabilitate şi legislaţie până la comunicare eficientă.

Prin implementarea acestui proiect, AJF Hunedoara speră să apară modele de bune practici în ceea ce priveşte managerierea unui ONG cu profil sportiv dar şi în relaţiile de cooperare dintre ONG-urile cu specificul amintit şi autorităţile publice locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.