Acasă La zi DN 7A / Au început lucrările de asfaltare

DN 7A / Au început lucrările de asfaltare

DRDP Craiova a anunțat că au început lucrările de aşternere a asfaltului pe DN 7A.

Se lucrează chiar pe teritoriul administrativ al județului Hunedoara, pe acea porțiune de drum pietruită, pe care astă vară abia treceai cu mașina din cauza lipsei asfaltului și a denivelărilor.
Începând cu această iarnă accesul turiștilor către pârtiile de schi „Transalpina ski resort” se va face mult mai ușor, pentru că constructorul, care a așteptat încâlcit în ițe și piedici birocratice, vrea să finalizeze rapid lucrarea și să își vadă de alte proiecte. Termenul de finalizare al lucrărilor este chiar luna octombrie.
Ani la rând, drumul a avut parte doar de lucrări de peticire.
DN 7A a fost plasat ineficient între Regională de Drumuri și Poduri Craiova și cea din Timișoara.
Pe DN 7A Petroşani – Voineasa s-a lucrat vara aceasta în cinci puncte, ultimul tronson fiind cel pe care se lucrează acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.