În urmă cu fix 8 ani, în 30 octombrie, se scotea ultima tonă de cărbune din subteranul minei Petrila. Astăzi, la suprafață, perimetrul minier cunoaște o exploatare, însă culturală, pentru că mineritul a devenit istorie. Asta deși, în subteran, mai era huilă pentru încă cel puțin 50 de ani.
Cea mai veche mină din Valea Jiului și, totodată, cea mai adâncă din Europa, pentru că se afla la aproape un kilometru înspre inima pământului, este istorie. O istorie de 8 ani de care nimeni nu și-a amintit în această zi sumbră de 30 octombrie, care ar fi trebuit să rămână întipărită în multe minți. Ieri, la suprafață era același om, brigadierul Cenușă, devenit între timp pensionar, imediat după scoaterea din subteran a ultimilor bulgări de huilă.
“Din păcate pentru mine, și totodată din fericire că am reușit să exploatăm cumva această zona din punct de vedere turistic, în urmă cu 8 ani am fost unul dintre cei care au scos ultima tonă de huilă din subteranul minei Petrila. Imi aduc aminte, ca și cum ar fi fost ieri, acea zi. Deși a trecut atât de mult timp, trebuie să avem speranța ca măcar suprafața minei Petrila să cunoască o transformare în timp. Atunci mulți oameni au plecat de aici cu lacrimi în ochi, nu știau pe ce drum o vor lua după acea zi, ca să ajungă să iasă la pensie, sau să-și schimbe locul de muncă, vorbesc de cei care nu se încadrau pentru a ieși atunci la pensie. Acum suntem într-o altă fază, clădirile sunt, nu de mult, ale Consiliului Județean Hunedoara. Sperăm ca toate proiectele ce le au ei în plan, bineînțeles sprijinite de Planeta Petrila, să meargă înainte și să se poată aplica pentru aceste clădiri. Este foarte important să fie puse în siguranță și chiar exploatate în așa fel încât să fie introduse într-un traseu turistic”, a spus Cătălin Cenușă, fost brigadier la E.M. Petrila.
În România s-au închis multe mine, însă modul barbar în care s-a făcut acest lucru nu va permite redeschiderea exploatărilor. În Germania, de pildă, mai ales acum în contextul crizei energetice mondiale, mine de cărbune de redeschis pentru a asigura producția de energie.
„În Valea Jiului și la nivelul întregii țări, putem vorbi doar de deschidere, nu de redeschidere. Tot ce s-a închis la noi, nu s-a conservat în niciun fel, ci s-a închis definitiv. Dacă ar exista cineva să își dorească să ajungă la zăcământ vreodată, ar trebui să deschidă un nou puț, noi galerii ca să ajungă la stratul de cărbune, dar acest lucru nu se va întâmpla vreodată”, a mai adăugat Cenușă.
156 de ani a funcționat neîntrerupt mina Petrila, până în 2015. Zăcământ ar mai fi fost pentru cel puțin 50 de ani, spune Cenușă, brigadierul care a intrat 25 de ani în adâncuri.
„Din puctul meu de vedere, și la cum cunosc subteranul, având în vedere că am lucrat 25 de ani la această mină, peste 50 de ani se mai putea exploata cărbune de la mina Petrila”, a spus Cenușă.
Ultimul vagonet de cărbune adus la suprafaţă, pe care minerii au scris data de 30 octombrie 2015, stă astăzi la suprafață ca dovadă a acelei zile sumbre în care s-a închis cea mai veche exploatăre minieră din Valea Jiului. La începutul anilor ’90, la Petrila lucrau 4.000 de mineri. Primele disponibilizări au avut loc în 1997. La închidere, exploatarea mai avea doar 320 de angajaţi.
Astăzi mina Petrila și extracția cărbunelui sunt istorie. O istorie de care nu și-a amintit nimeni.