777 lei este costul lunar de îngrijire a unui copil la creșa din Hațeg. Costul mediu lunar de întreţinere s-a calculat în funcţie de cheltuielile de întreţinere, hrană şi gospodărie, obiecte de inventar, echipament şi cazarmament, materiale igienico-sanitare şi altele asemenea, conform calculului prevăzut în referatul Serviciului de Asistență Socială și al Direcţiei Economice.
Creșa din Hațeg are capacitate de două grupe a câte 20 de locuri. Două locuri sunt atribuite cazurilor sociale. Conform legii, finanţarea creşei se realizează de la bugetul local, bugetul de stat, contribuțiile părinților, donații, sponsorizări. Părinţii legali ai căror copii beneficiază de servicii în cadrul creşei sunt obligaţi la plata unei contribuţii lunare, a cărei valoare este stabilită prin dispoziţie a primarului, în funcţie de numărul de copii din familie şi de venitul mediu lunar brut cumulat al părinţilor calculat pe perioada de 6 luni anterioară înscrierii copilului. În funcţie de veniturile părinţilor, și numărul de copii, aceştia vor contribui cu 5% , 10% sau 20% din costul mediu lunar de întreținere.