60.000 lei pentru premieri

60.000 lei pentru premieri

Timp de citire: un minut
425 de petroşeneni vrea să premieze în bani primarul nostru Tiberiu Iacob-Ridzi la final de an.
Nu poate face acest lucru fără acordul şi votul consilierilor locali, care mereu au susţinut acest tip de proiecte, şi uneori au avut şi iniţiativa de a le îmbunătăţi, prin amendamente. Cei mai mulţi premianţi sunt tineri cu performanţe şcolare şi sportive. Nu sunt uitaţi nici seniorii, pentru performanţe maritale.
20 de cupluri de seniori, care au bifat 50 de ani de căsătorie, vor primi nu doar urări de bine, ci şi un premiu în bani de 500 de lei, pentru performanţa de a forma o familie nucleară pe o perioadă de o jumătate de secol, trecând cu brio şi peste încercările emoţionale, şi peste cele materiale. Alte 5 cupluri sunt premiate cu 700 de lei pentru un mariaj longeviv de 60 de ani, şi pentru performanţa de a trece orice provocare a bolilor care se adună ciorchine de-a lungul vieţii unui om.
Olimpicii şi elevii care au reuşit performanţe bune la concursurile naţionale şi internaţionale primesc un premiu în bani de câte 100 de lei. Sunt 150 de tineri în categoria aceasta a merituoşilor. Alţi 250 vor primi câte un premiu de 100 de lei pentru performanţele sportive. În total 400 de tineri petroşeneni vor fi felicitaţi pentru munca lor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii