Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza”, Geoagiu are disponibile 7 posturi, 6 dintre ele de îngrijitori. Personalul auxiliar din școlile din județ este din ce în ce mai puțin, cel mai probabil din cauza salariilor mici raportat la numărul mare de sarcini. Un îngrijitor, de exemplu, are de curățat, zilnic, nu doar sălile de studiu din dintr-o instituție de învățământ, dar mai ales toaletele, sălile de mese unde este cazul, holurile. Numărul de sarcini este mare, așadar puțini dintre anagajați rămân pe posturi, în timp.
Colegiul are nevoie la sediul principal de 3 îngrijitori, cu normă completă, care să aibă minim 3 ani vechime. Este nevoie de un îngrijitor, care preactic să acopere câte un sfert de normă Școala Primară, la grădinița din la Homorod, și o jumătate de normă la Școala Primară din Aurel Vlaicu. Pentru toate cele 4 posturi, care de fapt însumează o normă completă se cere vechime tot de 3 ani.
Este nevoie și de un administrator de patrimoniu la liceu – un post cu normă completă pe o perioadă de 6 luni, vechime minimă 5 ani, studii medii/superioare.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 23 septembrie, ora 15.00: termenul limită de depunere a dosarelor; 29 septembrie, ora 14.00: proba scrisă; 30 septembrie, ora 10.00: proba practică; 30 septembrie, ora 12:00: proba interviu.
Informaţii referitoare la conţinutul dosarului de concurs, bibliografia şi tematica de concurs, condiţii generale şi specifice pentru ocuparea posturilor, se pot obține la secretariatul colegiului, telefon 0254248877.