În cursul anului trecut, poliţiştii criminalişti hunedoreni au identificat, prin aplicarea unor tehnici criminalistice 264 de persoane implicate în comiterea unor fapte de natură penală.
În anul 2017, poliţiştii criminalişti din cadrul birourilor şi formaţiunilor cu atribuţii de investigare tehnico-ştiinţifică a locului faptei au participat la efectuarea a peste 4.000 de cercetări la faţa locului, activităţi în urma cărora au fost ridicate peste 23.000 de urme diferite.
Toate cercetările locului faptei, reconstituirile, percheziţiile, recunoaşterile din grup, experimentele judiciare, examinările etc. au fost documentate prin elaborarea a 1.100 planşe fotografice.
În cursul anului 2017, poliţiştii hunedoreni au examinat în sistemul informatic al Poliţiei Române 442 de fişe cu impresiuni papilare prelevate de la persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni.
Examinările dactiloscopice comparative efectuate au avut ca rezultat identificarea a 107 persoane, care au săvârşit diferite fapte de natură penală, în toate cazurile instrumentate, probatoriul fiind analizat sub coordonarea procurorilor de caz în vederea dispunerii de soluţii legale.