Primăria Comunei Gurasada are în plan anul acesta reabilitarea a 20 de tronsoane de drum comunal. Tronsoanele au în total doar 6,5 kilometri, dar sunt dispersate. În momentul de față s-au scos la licitație serviciile de proiectare și asistența tehnică necesare implementării proiectului.
Se vor elabora documentațiile tehnice pentru toate specialitățile proiectului, în integralitate. Valoarea estimată a contractului este de 69.089 lei.
Proiectul își propune reabilitarea următoarelor tronsoane:
DN7- Raț- Troița, 552 m; DC 159, 210 m; drum vicinal Pârâul Ciomii 445 m; drum vicinal Tarlaua Oveșe 372 m; drum vicinal Tarlaua Ușoi 120m; drum vicinal Dealul Tihu 506 m; drum vicinal Lazuri 540 m, strada Tabăreni, 167m; drum vicinal tarlaua Pârâu 930m, DC 154 la nr 29 560 m; DC 154- școală 75 m, strada 1, 175m; DC 154 până la nr 39, 45 m; DC 154 la nr 41 190 m, DJ 707 G- nr 132 70 m, DJ 707 G – vale Gurasada 172 m, DC 158 788 M; DJ 707 G- NR 2, 165 m, DJ 707 G- la nr 56, 158 m; DJ 707 G- la nr 17, 260 m. În toatal 6, 5 kilometri.