2 – 3 iunie, Festivalul de muzică pop „Deva Music Star”

2 – 3 iunie, Festivalul de muzică pop „Deva Music Star”

Timp de citire: un minut

Peste 50 de concurenţi din 11 judeţe ale ţării şi Bucureşti participă la ediţia a V-a a Festivalului de muzică pop pentru copii şi adolescenţi „Deva Music Star”, care debutează sâmbătă, 2 iunie 2018, la ora 17.00, în Piaţa Victoriei din Deva, cu concursul de interpretare.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” şi are ca principal scop promovarea copiilor şi tinerilor cu calităţi vocale şi artistice, muzicale şi interpretative.

„Deva Music Star” se desfăşoară pe trei categorii de vârstă: 6-8 ani, 9-11 ani şi 12-14 ani.

Publicul prezent la festival va putea asista şi la reprezentaţii de dans tematic şi dans modern.

Premierea celor mai buni concurenţi şi Gala Laureaţilor „Deva Music Star” va avea loc duminică, 3 iunie 2018, la ora 11.00, în Piaţa Cetăţii din Deva. Se vor acorda Premiile I (700 lei), II (600 lei) şi III (500 lei) pentru fiecare categorie de vârstă, 3 menţiuni a câte 200 de lei, premii speciale şi Marele Trofeu al festivalului, în valoare de 1.000 de lei. De asemenea, toţi concurenţii vor primi diplome de participare.

Juriul festivalului va fi prezidat de compozitorul Viorel Gavrilă, unul dintre membrii juriului Eurovision România 2018.

Gala Laureaţilor „Deva Music Star” va fi urmată de momente coregrafice, susţinute de Ansamblul de balet „Arabesque” şi de „Lebedele Albe”, şi se va încheia cu un recital Gabriel Cîndea, câştigătorul Trofeului „Stelele Cetăţii” 2016.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii